Camelia declara ca nu stie exact cum a inceput sa aiba astfel de simptoame ,dar isi aduce aminte ca in jurul varstei de 16 ani incepuse sa fure mancare din frigider, iar apoi sa vomite in baie. La inceput i se parea ca totul e sub control si ca putea sa renunte la comportamentul acesta destul de repede. Parintii ei ii supravegheau atat pe ea cat si pe fratele ei in privinta mancarii. Nu aveau voie sa mance mult, oricum nu aveau decat mancare ieftina si proasta,iar cea gatita nu avea niciodata nici un gust.
Imi vorbeste despre mama ei care este perfecta, pana si numele ei: Monica este perfect, cu multe vocale, melodios, pe cand propriul nume este oribil. Spune ca nu-i place nimic la propria persoana. Nu-i place cum arata, cum gandeste, nu e creativa, nu reuseste sa faca bine lucrurile. A locuit la parinti, impreuna cu fratele si bunica din partea mamei pana la varsta de 24 de ani. Tatal este o persoana interiorizata, nu are nici un cuvant de spus, nu se exprima niciodata. Are reguli foarte stricte pe care da impresia ca le respecta ,dar de fapt ii pune doar pe altii sa le respecte. „Nu face nimic toata ziua, dar spune ca este foarte ocupat sau obosit.” Pare un gen de adult care fuge de responsabilitati.
In legatura cu nasterea si perioada de nou nascut, isi aduce aminte din povestirile mamei ca tata si-a dorit un baiat si ca a fost foarte dezamagit cand a aflat ca i s-a nascut o fetita. Stie ca mama a alaptat-o pana la varsta de o luna ,cand a fost nevoita sa revina la serviciu. De atunci ,Camelia a fost lasata in grija bunicii din partea mamei.
Ea descrie ca in copilarie nu avea un spatiu personal (camera ei) si nici acces usor la idei, ganduri, vise, desene proprii. Totul era controlat foarte strict de bunica. A absolvit facultatea de limbi straine si de aproape 10 ani mediteaza copii si adulti la mai multe limbi straine. Are un frate mai mic decat ea cu un an si jumatate. Spune ca acum se inteleg bine ,dar in copilarie erau in competitie. Acum fratele e casatorit si se vad mai rar. Camelia nu mai locuieste de patru ani cu parintii. Sta singura, cu chirie, intr-o garsoniera a unei matusi mai in varsta.
Isi doreste sa nu mai aiba manifestari de comportament alimentar compulsiv, nici sentimente de vinovatie atasate, rau fizic si psihic si in final reactie de voma ca un medicament de linistire. Recunoaste ca daca ar avea suficienti bani ,astfel incat sa manance si sa poata sa-si intretina corpul prin diferite tratamente ,nu ar fi apelat la terapie. Nu o deranjeaza atat de mult ca vomita ,cat faptul ca se ingrasa in urma mancarii si i se umfla abdomenul ajungand sa aiba un aspect inestetic.
In momentul realizarii acestei lucrari, Camelia este in proces psihoterapeutic de aproximativ un an, avand in jur de 100 sedinte. Mentionez ca vine de trei ori pe saptamana la cabinet. Vorbeste foarte repede, foarte mult si declara ca vrea sa foloseasca timpul la maxim, pentru ca eu s-o ajut sa se vindece mai repede.
Camelia vorbeste despre existenta unui numar imens de reguli din copilarie. In prezent, are tendinta de a prelua foarte usor reguli din exterior si a se comporta in functie de acestea. Mama si cele doua bunici par ca se suprapun pe modelul mamei constrangatoare. Imaginea mamei era intotdeauna dublata de imaginea bunicii, pentru ca locuiau cu totii in aceeasi casa. Camelia spune ca nu are nici o sansa sa scape de ele. („Nu pierde timpul”, „Nu cheltui bani.”, „Nu te lacomi. Nu te satisface”, „Nu te concentra prea mult pe sexualitate”, „Nu pierde vremea ingrijindu-te, fa doar strictul necesar”). Camelia spune ca aceste reguli o incorseteaza foarte rau. Rolul continator al mamei devine constrangere si incarcerare. Mama Cameliei nu isi conduce fiica spre autonomie sau spre independenta. Nu-i incurajeaza individualitatea si interesul ei este de a o pastra legata de ea.
Se pare ca femeile acestei familii erau cele puternice, atat cele din filiatie materna, cat si cele din familia tatalui. Femeile devoratoare din generatiile trecute nu au dat nici o sansa masculinului de langa ele. Modelul de femeie pe care il are Camelia, il si preia parca dintr-un sentiment al fidelitate fata de propria familie. Ea se identifica cu propriul animus, avand loc o inflatie a animus-ului, ea devenind astfel o femeie fara atribute ale feminitatii: senzualitate, blandete, afectiune, seductie etc.
In terapie, cand i se sugereaza sa vorbeasca despre atmosfera din familie cu referire la sexualitate, relateaza ca niciodata nu s-a gandit la parinti in felul urmator: mama-femeie si tata-barbat. Ea considera ca parintii ei erau asexuati. Nu-si aminteste nici o manifestare afectuoasa a parintilor ei unul fata de celalalt. Mai tarziu ,cand se uitau cu totii la filme si apareau scene sexuale, era o regula nescrisa ca ea si fratele ei trebuiau sa plece din camera. Acompaniata de comentariile bunicii: „scarbosii, nesimtitii, ce lucru ingrozitor sunt in stare sa faca...”. Camelia declara ca se uita foarte jenata si chiar vinovata la aceste scene.
Sexualitatea era un tabu in legatura cu care nu existau concesii. Era un mister pe care, se pare ca oamenii mari din aceasta familie trebuiau sa-l pastreze cu strictete.
Mama si bunica au criticat-o tot timpul pe Camelia. Camelia avea aproape numai note de 10 la scoala ,dar nimeni nu se bucura pentru ea, ba chiar i se spunea: „acum sa nu te culci pe o ureche”, sau „lasa ca oricand se poate mai bine”. Mama nu o lauda, nu o recompensa afectiv.
Aceste critici pareau ca vin dintr-un sentiment de inferioritate al mamei si al bunicii. Ele erau cele nemultumite de propria viata, si de propriile realizari si isi satisfaceau nevoia de autorealizare prin impunerea perfectiunii Cameliei. Ii era foarte greu pentru ca era tot timpul comparata cu fratele ei. El era cel mai destept, cel mai frumos, cel mai priceput. I se spunea ca e rea, egoista, intriganta, incapabila, neadaptata, fara spirit gospodaresc, fara orientare in spatiu. Aceste atribute erau fatete ale umbrei mamei sau bunicii, pe care o proiectau asupra fetitei.
Imaginea ei de sine a avut dramatic de suferit. Lipsa reperelor in constituirea unei imagini de sine cat mai aproape de real au condamnat-o pe Camelia la compulsie alimentara si chiar la lipsa de sens in viata.
Ea se vede prinsa intr-un fel de carcera, inchisoare, de unde nu numai ca nu poate sa iasa, dar nici n-ar sti incotro sa se indrepte. Aceasta senzatie de incorsetare o exprima in desen, sub forma unui copil blocat intr-o lacrima mare:
„Mancarea era foarte proasta, saracacioasa, cu multa paine. Si eram obligati sa mancam tot. Imi aduc aminte ca de multe ori mancam in sila, si chiar daca simteam ca aveam stomacul plin nu ma saturam. As fi vrut sa mananc ceva bun.”
Aici se suprapune lipsa de afectiune si abandonul mamei cu lipsa de hrana buna. Si una si celalata pot semnifica in plan simbolic o mama insuficienta de buna sau o mama rea. Si acest fapt poate sta la baza comportamentului compulsiv al tinerei fete.
Camelia povesteste ca dupa ce a nascut-o, mama s-a intors la serviciu dupa o luna, ramanand in grija bunicii. Din auzite spune ca bunica nu o alinta, nu o lua in brate, nu era deloc afectuoasa cu ea. Absenta mamei intr-o perioada in care exista inca o legatura fuzionala mama-copil (nou nascut) este foarte daunatoare.
Importanta decisiva a primului an de viata pentru dezvoltarea viitoare este un fapt dovedit (Rene Spitz, Eric Erikson, M. Klein, Hanna Segal, D.W.Winnicot). Nou nascutul - Camelia a fost complet dependent de grija materna adecvata, de „o mama suficient de buna", expresia lui Winnicott. Mama trebuia sa-i satisfaca nevoile sale instinctuale bazale si sa compenseze total tendinta fiicei de a fi prada bolilor. Lipsa de grija adecvata este o amenintare puternica.
Daca mama a revenit la serviciu dupa doar o luna de la nastere, nu a mai reusit sa satisfaca toate nevoile mai sus descrise ale bebe-ului Camelia. Neumann vorbeste despre faptul ca: „...mama si copilul formeaza o unitate”, legati fiind unul de celalalt prin natura. Relatiile primare care ar trebui sa stabileasca sentimentul bazal de stima de sine si incredere in sine sunt profund alterate. Acest stadiu este decisiv in privinta increderii sau neincrederii in relatia cu lumea interioara si cu lumea exterioara. Erikson vorbeste de fenomenul increderii primare, care isi are originea in acest stadiu.
Pana la varsta de 16 ani (Camelia), respectiv 14 ani (fratele ei) aveau o relatie bunicica: comunicau, se jucau impreuna. Incepand cu aceasta varsta, Edi a inceput s-o respinga: o dadea afara din camera lui, nu tinea cont de dorintele ei. Ea isi aminteste ca atunci a inceput sa manance diferit fata de perioada anterioara.
Mecanismele oarbe pe care le adoptam atunci cand traim inconstient aceasta anxietate si nevoia instinctuala de aparare se exprima intr-o gama de comportamente definita in psihopatologie ca modele de comportament compulsiv. Astfel ca si la Camelia au aparut aceste compulsii. Cand compulsiile au depasit puterea de control a Eu-lui, putem vorbi de activarea anxietatii primare. In acest stadiu Camelia a pierdut capacitatea de a se hrani normal, de a-si re-crea sentimentul de libertate existentiala atat de necesar pentru a se simti intreaga si sanatoasa. Astfel ca in cazul ei, bulimia a reprezentat o astfel de compulsie.
Chiar daca descoperisem la Camelia, printre elementele constiente si inconstiente care se ascundeau in spatele unor asemenea compulsii, o dorinta masochista de a-si face rau, aceasta mi se parea departe de a fi dimensiunea dominanta.
Camelia mananca pentru ca nu stie sa discearna, pentru a-si putea denumi diversele stari afective. Unul din scopurile comportamentului adictiv este debarasarea de afecte. Am observat cum comportamentul adictiv era resimtit ca obligatoriu in momentul in care Camelia se afla singura, ca si cum faptul de a fi singur cu sine insusi ar fi fost de fapt o rana narcisica ce necesita solutia adictiva din partea ei.
Ceea ce cauta o persoana dependenta este gasirea placerii, procurarea unei stari de bine si in cazuri extreme aceasta poate fi perceput ca ceva ce da sens vietii. Dimensiunea cea mai urgenta in acest caz este nevoia de a se debarasa cat mai repede posibil de orice sentiment de angoasa, de furie, de culpabilitate, de tristete, care duc la suferinta, chiar de sentimente aparent placute si excitante, care sunt traite ca interzise sau periculoase.
Camelia a debutat la 16 ani cu bulimie. Mancarea compulsiva, pierderea controlului asupra comportamentului alimentar in timpul ingestiei de alimente, provocarea vomei de fiecare data dupa compulsia alimentara ne aduc in fata unui diagnostic de acest fel. Aceasta tulburare alimentara a suferit, in timp, transformari, astfel ca in prezent in momentul prezentarii la terapie Camelia prezinta mai degraba simptome ale anorexiei.
Camelia este obsedata de faptul ca e grasa. Are o dorinta intensa de a fi slaba si o tendinta de a pastra neincetat o greutate corporala scazuta. Ea are o imagine deformata asupra corpului sau, crezandu-se a fi prea grasa chiar si in perioadele cand este sub greutatea normala. Camelia mananca foarte putin, preferand fructe, legume si evitand dulciurile, carnea, branzeturile si mancarea gatita. Desi ea si-a fixat reguli in privinta unui regim foarte strict, aproape de infometare, are dese accese de mancare compulsiva, ingerand cantitati crescute de mancare, intr-un timp foarte scurt. Dupa aceste episoade de supraalimentare, ea spune ca se simte umflata, si isi provoaca voma. Excesele sunt urmate de remuscari si eforturi intensificate de a pierde in greutate. Declara chiar ca stomacul nu mai digera nici alimente simple: fructe.
O interpretare analitica ne ajuta sa intelegem ca Camelia isi devora „mama devoratoare” prin ingerarea cantitatilor mari de alimente si apoi o varsa pentru a se linisti. Comportamentul de ingestie este asociat si cu comportament agresiv de taiere a alimentelor cu dintii. Camelia spune ca biscuitii si orice aliment care poate fi rontait sunt preferati in aceste situatii.
In prezent, este dependenta de aceste cicluri: ingestie exagerata – varsat, mai ales seara inainte ca prietenul ei sa plece acasa la el. Este un comportament care reia o parte din paternul din copilarie asociat cu abandonul. Aceste cicluri ingestie-voma reduc anxietatea traita de parasirea temporara. Comportamentul compulsiv ii asigura supravietuirea psihologica.
Lipsa menstruatiei in cazul Cameliei este o psiho-somatizare a negarii atributelor feminitatii si a propriei sexualitati. Amenoreea este o trasatura importanta in cazul anorexiei. Se produce de timpuriu in dezvoltarea anorexiei. Modificarile ulterioare ale formei corpului si ale menstruatiilor pot fi socotite ca o regresie spre copilarie si o evadare din problemele emotionale ale adolescentei.
Incapacitatea de acceptare a propriului corp si a sexualitatii sale, interdictiile din familie in legatura cu sexualitatea, descrise mai sus, constituie un obstacol intern in debutarea ei ca tanara femeie. Atribute precum blandete, seductie, afectivitate, sunt vazute ca trasaturi negative de catre Camelia. Ea e mai degraba un baietoi care nu vrea sa fie femeie.
La acestea se mai adauga un sentiment de invidie in legatura cu fratele ei care era tot timpul laudat de mama. Ea a inteles ca a fi femeie e ceva rau, inferior, neimportant si atunci a cautat sa faca ceea ce face Edi intrand astfel intr-o competitie neloiala cu el. Camelia spune ca ajunsese sa creada ca a fi baiat e un lucru extraordinar si a exista ca femeie nu are nici un sens, este un fel de pedeapsa.
In relatia cu Sorin (prietenul ei), Camelia este foarte nemultumita de faptul ca acesta este moale, neputincios, o aproba in tot ceea ce spune si nu-si exteriorizeaza niciodata emotiile. Camelia isi aduce aminte apoi de comportamentul submisiv al tuturor barbatilor din familie in fata mamelor si al sotiilor lor.
Exista o lipsa de comunicare foarte puternica cu tatal ei, in copilarie, astfel ca adult fiind, Camelia fuge de intalnirea cu masculinitatea. Acela care trebuia sa-i fie un model in viitoarele relatii ale Cameliei-adult cu masculinitatea era o persoana depotentata, castrata. Fiica va trai astfel cu o imensa teama de relationarea cu masculinitatea – univers necunoscut ei.
La acest fapt a contribuit foarte mult si comportamentul mamei. Bineinteles ca femeia falica nu mai lasa loc barbatului sa isi ocupe locul in familie. In aceasta familie barbatul este din ce in ce mai absent, mai lipsit de orice initiativa si implicare astfel incat frustarile sunt la limita maxima gata oricand sa izbucneasca.
Camelia este suparata si il pedepseste pe Sorin pentru ca nu este ca tatal ei sau mai degraba pentru ca nu este asa cum si-ar fi dorit sa fie tatal ei: protector, iubitor, de ajutor, comunicativ. Ea ajunge sa isi reverse toata furia acumulata de-a lungul anilor pe prietenul ei, care este pe calapodul tatalui (absent, pasiv). Camelia este in pericol de a deveni si ea femeia falica care il depotenteaza pe barbat din teama de masculinitatea si de sexualitatea acestuia.
Camelia este impreuna cu prietenul ei de patru ani. Nu a avut o relatie sexuala cu el inca si nici nu si-a inceput viata sexuala. Interdictia din familie in legatura cu a vorbi despre sexualitate, nuditate si considerarea sexualitatii ca fiind ceva negativ, rau, de pedepsit stau la baza dezvoltarii unui sentiment de teama de a-si incepe viata sexuala. Interdictia parintilor legata de sexualitate o debusoleaza foarte mult pe Camelia, intr-o perioada cand identitatea sexuala era in dezvoltare.
Ceea ce traieste copilul mic in perioada infantila, in sentimentul de a nu fi iubit, pare identic cu a fi rejectat si condamnat. In astfel de cazuri gasim un profund sentiment de vinovatie. Neumann scria: „...Marea Mama decide asupra vietii si mortii prin favorurile sau prin lipsa acestor favoruri si in acelasi timp atitudinea ei apare asemeni unui decret, unei sentinte date de o curte suprema.” Un astfel de pacient simte viata in urmatorii termeni: „sunt vinovat ca exist (ca sunt viu).” Camelia vorbeste de multe ori in termeni de vinovatie: „ma simt vinovata ca vorbesc despre ..., ma simt vinovata ca am spus cutare lucru unei persoane, ma simt vinovata cand cineva ma lauda sau cand imi vine sa ma laud.” Se pare ca aceasta cantitate de vinovatie este mult prea mare iar motivele pentru care se simte vinovata nu justifica acest sentiment.
Alt aspect semnificativ legat de originea sentimentului de vinovatie a fost analizat mai intai de D. W. Winnicott. El vede originile sentimentului de vinovatie in asa numita "pozitie depresiva" din perioada infantila care incepe in a doua parte a primului an de viata, dupa primele sase luni de viata. Este momentul cand maturizarea copilului ajunge la un punct unde mama poate fi perceputa partial ca o persoana intreaga. Aici vorbeste Winnicott de faza de fuziune cu obiectul si despre simultaneitatea unor impulsuri erotice si agresive fata de mama. Fantezia de a manca mama sau de a intra in corpul ei pentru a lua tot ceea ce este bun dintr-o pornire de lacomie si posesie - pare sa acompanieze impulsurile agresive si de a musca.
Copilul isi traieste mama ca parte a mediului care il inconjoara, de care depinde ca si caldura si tandrete si de care nu poate fi separat. Winnicott vorbeste de mama-obiect al agresivitatii sale nemiloase si de mama care ii da ingrijire, mama ca doua tipuri diferite de trairi ale copilului. Treptat, copilul incepe sa inteleaga ca cele doua mame sunt de fapt una si aceeasi. Prin acest act de intelegere, incepe sa apara in copil o preocupare ca impulsurile agresive ar fi putut distruge mama. Copilul este preocupat in legatura cu doua aspecte: el se poate simti vinovat de a-si fi distrus mama si in acelasi timp se simte anxios pentru ca acest lucru inseamna abandonare, izolare si pierdere. Aici este momentul cand copilul are nevoie de trairea ca nu si-a distrus mama si ca acum are o sansa sa faca bine prin a-si iubi mama din nou. Winnicott vede aceasta preocupare ca origine pentru sentimentul de vinovatie.
Camelia nu are sansa de a repara atacurile nemiloase anterioare, pentru ca mama nu mai este langa ea, de la varsta de o luna, decat 2-3 ore pe zi, seara. Acest fapt conduce la un sentiment de vinovatie enorma ca a distrus-o pe mama. Aceasta este sursa pentru cel mai profund si mai irational complex de vinovatie din anii ulteriori ai Cameliei. Depresia tinerei femei poate fi explicata prin aceasta cantitate enorma de vinovatie.
Aceasta agresivitate ajunge apoi sa fie reprimata. Foarte multe comportamente ale mamei care ii trezesc furie, agresivitate fiicei: regulile constrangatoare, interdictia autonomiei, lipsa valorizarii personale, etc. Astfel ca, in prezent Camelia imi povesteste ca simte atat de multa furie in interior (si arata in zona pieptului) si nu stie cum s-o elimine.
Camelia prezinta un gen de matrofobie. Din perspectiva arhetipala, este teama de a fi asimilata mamei, de a se dizolva in ea sau de a fi "exact ca si ea", de a nu se separa, de a nu deveni individ de sine statator. Multe dintre temerile pe care le traieste Camelia reflecta acest continut arhetipal: tema de a fi devorata, asimilata, fixata, depasita ca si forta, impinsa intr-un fel de legatura regresiva. Cand aceste temeri iau proportii irationale, dincolo de controlul constient al Cameliei, este vorba de activarea acestui aspect elementar conservator negativ al Marii Mame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu