Disgrafie, Fatigabilitate, Fetisism, Fobie

Disgrafie
Scriere cu omisiuni de sunete, silabe ori cuvinte, sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme sau deformari, adaosuri sau înlocuiri, distorsiuni, disfonografii, nesiguranta a scrierii.

Constituie o incapacitate paradoxala în forma deprinderilor de scris. Oglindeste dificultati în învatarea scrisului, în mod independent de nivelul mintal si de scolaritatea anterioara a subiectului.

Disgrafia se datoreaza adeseori doar unei contractii musculare exagerate, legate de tulburari de origine emotionala. Scrisul devine necitet sau incoerent. Disgrafia este frecventa si mai grava la deficientii de intelect si senzoriali.

Pot fi forme diferite de disgrafie:

• disgrafie specifica sau disgrafie propriu-zisa ce se caracterizeaza prin faptul ca subiectul nu poate sa se exprime prin scris, deoarece nu se realizeaza legatura între sistemul simbolic si grafemele care reprezinta sunete, cuvinte, din care motiv textele devin lipsite de logica si sens (disgramotaxia);
• disgrafie motrica, motricitatea este în mod particular lezata fara ca sistemul simbolic sa fie afectat;
• disgrafie de evolutie, de dezvoltare sau structurala în care exista o paleta larga si extinsa a tulburarilor si disgrafia spatio-temporala în care este afectata mai ales componenta spatiala. Copilul cu disgrafie are dificultati în ceea ce priveste scrierea dupa dictare, compunere si chiar copierea unui text.

De cele mai multe ori disgrafia se asociaza cu dislexia. În încercarile de dictare, elevul scrie literele fara vreun raport cu sunetele auzite. Cel care sufera de disgrafie motrica are scrisul ilizibil. Disgrafia se diferentiaza de disortografie care este un semn al tulburarii de scris. Printre cauzele care pot determina disgrafia citam: factori ce tin de procesul instructiv-educativ neadecvat, stângacia si lateralizarea încrucisata, tulburari ale limbajului oral ce se transpun în scris, leziuni ale creierului, tulburari spatio-temporale, tulburari de motricitate, etc.

Disgrafia se amelioreaza sau chiar poate dispare complet prin utilizarea unor metode logopedice specifice prin grafoterapie si terapie de sustinere care stimuleaza copilul organizându-i miscarile, fapt ce reda acestuia încrederea în sine. Fenomenele de disgrafie au fost studiate de C. Calavrezo, N. Toncescu, C. Paunescu, I. Strachinaru, E. Verza pentru limba româna. Acesta din urma a avut în atentie si disgrafia la nevazatori ce scriu în Braille ca si terapia tulburarilor de scris în genere.

Fatigabilitate
Predispozitia durabila sau pasagera de resimtire a oboselii ca o stare specifica (R. Lafon, 1963). Dupa alti autori fatigabilitatea exprima simite de timp sau spatiu ale antrenarii efortului. Ca atare este vorba de un prag de effort peste care nu se poate trece fara epuizare si care este semnalat organic. Totodata acesta este si un prag de durata a utilizarii efortului.

Fatigabilitatea este foarte diferita de la persoana la persoana. Implica si energia psihica. Factorii de fatigabilitate sunt constitutionali dar si dobânditi. Persoanele care se nasc cu anumite deficiente au în genere un grad de fatigabilitate relativ mai redus. La subiectii normali fatigabilitatea este determinata de biotip, de tipul de activitate, periculozitate si tensiune, de densitatea solicitarii, excese, natura uniforma sau neuniforma a exigentelor si autoexigentelor si de implicatia în activitatile solicitante.

Fatigabilitatea depasita duce la stari tensionale, nevroze, surmenaj, astenie, apatie, reactii explozive, etc. Fatigabilitatea se masoara prin descresterea ergografica sau demografica dupa o solicitare de munca fizica sau mentala (ergograful Mosso). Prin mijloace de acest fel, se obtin curbe ale oboselii si ale rezistentei la efort. Se utilizeaza în organizarea muncii normale a protectiei sociale si a stabilirii randamentului muncii în diferite tipuri de activitati.

Fetisism
Termenul are doua conotatii mai importante. Unul se refera la cultul unor obiecte considerate ca încarcate de forte supranaturale ce le confera protectie prin ritualul practicat fata de ele. Exista numeroase fetisisme în antropologia culturala (într-un fel termenul idoli face referiri la fetisism. În aceste situatii fetisismul este asociat cu religiile primitive).

Alta se refera la fetisismul erotic (studiile lui H. Ellis, 1936) care priveste tendintele de a trai atractii sexuale fata de parti ale corpului altuia (ochi, par, mâini, coapse, etc) sau ceea ce este asociat cu acestea (pantofi, ghete, ciorapi, etc). Fetisismul este mai rar la femei. C. Lombroso dar si W. Kraff-Ebing si apoi A. Binet au facut referiri la fetisism în acest sens, acceptiune data si în psihiatrie (A.C. Kinsley 1953, P. Greenacre 1970, M. Wulf 1978).

Fobie
Teama obsesiva si nejustificata ce nu poate fi controlata si anulata, chiar daca persoana în cauza stie ca este o teama nefondata si nerationala. Se considera ca fobia are la baza experiente traumatizante sau ca exprima anxietati neconstientizate, închipuite sau simbolizate fata de situatii diferite.

Fobiile vietii de fiecare zi sunt extrem de numeroase si greu de clasificat. Enumeram o serie din cele mai frecvente: teama de public (erthyrofobie), teama de insecte (entomofobie), teama de albine (melisofobie), teama de predici (homilofobie), teama de pierdere a castitatii (pathenofobie), teama de adâncime (eosofobie), teama de corpul gol (gymnofobie), teama de lumina puternica a soarelui (heliofobie), teama de a fi atins (haptofobie), teama de a iesi în public (eritrofobie), teama de casatorie (gamofobie), teama de a comite greseli de neiertat (ensiofobie), teama de a voma (emetofobie), teama de straini (xenofobie), teama de boli (nosofobie).

A existat o lunga perioada de înregistrare si de definire a fobiilor mai sus mentionate. În zilele noastre se studiaza mai ales fobiile dinamice. Dintre acestea se pot enumera: teama de locuri înalte, etaje (aerofobie), de spatii deschise, piete, etc (agorafobie), de pisici (ailurofobie), de durere (algofobie), de furtuna (astrofobie), de spatii înguste (claustrofobie), de sânge (hematofobie), de singuratate (monofobie sau eremofobie), de întuneric (nyctofobie), de lumina (fotofobie), de traversarea apei (gephyrofobie), de paianjeni, de aglomeratie (ocholofobie), de contaminari de microbi (mysofobie), de boli (pathofobie), de foc (phyrofobie), de animale (zoofobie), de necunoscut (xenofobie), de cutremure, de apa (hidrofobie), de zborul cu avioanele (aviofobie).

Când sunt combinate se numesc pantofobii. Marcel Turbiane arata ca fobiile sunt în crestere. Exista o clasificare facuta de Wolpe si Iang a fobiilor. Se identifica în scala (test) F SS III 89 itemi saturati fiecare într-o forma de fobie. Scala cuprinde patru categorii de fobii sondate sub denumirile de teama de… În prima categorie a scalei sunt enumerate fobii legate de obiecte si fiinte neumane. A doua secventa cuprinde fobii în situatii sociale, sau interpersonale. A treia secventa a scalei este dominata de fobii implicate în adaptarea speciala în profesii si folosiri de aparate utilitare, inclusiv fobii legate de spatii închise sau deschise. Ultima categorie se refera la fobii legate de rani, boli, interventi medicale, etc. Behavioristii le considera conduite dobândite, S. Freud, forme de isterie. Levy Valeresi