Hipocondria.

Istoria medicala prezinta termenul de „hipocondrie” adesea in detaliu si pe larg. „Doctor – shopping” (umblatul din doctor in doctor) si deteriorarea relatiilor „medic – pacient”, cu frustrare si manie frecvente din ambele parti.

Oamenii cu aceasta tulburare cred adesea, ca ei nu au primit ingrijirea corespunzatoare.

Anxietatea, dispozitia depresiva si trasaturile de personalitate obsesivo–compulsiva sunt observate frecvent.

In DSM-III-R elementul esential al hipocondriei este numit preocuparea in legatura cu frica de a avea, sau convingerea ca are o maladie serioasa, bazata pe interpretarea de catre persoana a semnelor sau senzatiilor somatice ca proba de maladie somatica. O examinare somatica detaliata nu confirma diagnosticul nici unei tulburari somatice, care sa poata explica semnele sau senzatiile somatice, sau interpretarile nemotivate ale acestora de catre persoana, desi o tulburare somatica coexistenta poate fi prezenta.

Teama sau convingerea nejustificata, ca ar avea o maladie persista cu toata asigurarea medicala de contrariu, dar nu este de intensitate deliranta, prin aceea ca persoana poate recunoaste posibilitatea, ca ea sa fi exagerat dimensiunea maladiei temute, sau ca poate nu exista nici o maladie. Durata perturbarii este de cel putin 6 luni.
In hipocondrie bolnavul este convins, ca sufera de o leziune, modificare corporala sau psihica, boala avand caracter de incurabilitate. Leziunile organice pot exista, insa, in forma minora si in orice caz nu au semnificatia pe care le-o acorda bolnavul.

Se sustine, ca tulburarile organice pot conditiona nevroze si psihoze hipocondriace. In acest caz nu trebuie confundata conditionarea tulburarilor cu semnificatia simptoamelor.
Hipocondria se prezinta ca o preocupare morbida legata de functionarea organismului, cu exagerarea oricarui simptom, subiectii crezand, adesea, ca sunt afectati de boli variate. Acest context genereaza o stare depresiva, in care indivizii sunt centrati pe ei insusi. Subiectii consulta frecvent medicii si de cele mai multe ori vor sa cunoasca parerea mai multor specialisti.
Hipocondria este interpretata de psihanalisti in relatie cu teama de castrare, ca o dorinta de ispasire rezultata din sentimentele de vinovatie, prin devierea tendintelor ostile si sadice asupra propriei persoane.

Isi poate avea origine in copilarie, in imitarea unui comportament al adultului, in dorinta de mentinere a beneficiilor obtinute printr-o boala reala, care s-a vindecat, in suprasolicitare, singuratate, insecuritate sau supraprotejare din partea parintilor. Pentru Freud, hipocondria este o nevroza actuala, in care libidoul este canalizat dinspre obiectele exterioare spre organul devenit centrul preocuparilor. In conceptia psihanalitica angoasa hipocondriaca este considerata o difuziune a excitatiei sclerotice la regiunile extragenitale ale corpului in urma refularii spre interiorul corporal al unui autoerotism intens sau a unei regresiuni masive spre o sexualitate infantila, realizand o erotizare corporala anxioasa.

In conceptia psihanalitica in angoasa hipocondriaca se gasesc mecanisme ce deplaseaza pe plan somatic conflicte inconstiente. Dupa Freud, hipocondria este o experienta deliranta, ce trece prin corp, aceasta fiind suportul existentei, avand, prin aceasta, si sarcina de a suporta, hipocondria aparand in momentele de criza existentiale (adolescenta, involutie, mai ales in menopauza si andropauza). Explorarile psihologice indica rolul factorilor psihici in hipocondrie. Hipocondria este o afectiune in acelasi timp de temut si de dorit a fi vindecata, boala fiind un refugiu, o compensare, un mod de a fi al cuiva. Boala este limbaj al corpului, dar si al sexualitatii interzisa social, boala dand frau liber acesteia. Hipocondria s-ar juca cu boala si cu corpul, in speranta de a dejuca propriile conflicte si mai ales angoasa proprie a mortii.

In conceptia organodinamista, hipocondria este efectul unei boli, care altereaza fiinta, insa care se exprima prin imaginar.

Tulburarea hipocondriaca se prezinta ca o teama morbida sau ca o convingere a pacientilor in faptul, ca ei au o boala serioasa, cu toate ca de fapt ea nu-i.

Drept cauza a aparitiei simptoamelor poate servi orice organ sau sistema functionala. Cel mai des se observa simptoamele bolilor gastrointestinale sau cardiovasculare.
Pacientul este increzut ca este bolnav.

Rezultatele negative ale examinarilor clinice sau paraclinice ii fac sa-si schimbe parerea pentru un timp scurt, ca mai apoi ei sa prezinte acuzele din nou (in cazul delirului hipocondriac pacientii in general nu pot fi convinsi).

Hipocondria este la baza multor sindroame nevrotice. Se izoleaza sensohipocondria, in geneza careia un rol fundamental il joaca senzatiile corporale patologice, sau senzatiile (hipocondria astenica si isterica), si ideohipocondria (hipocondria obsesiva si paranoica).