Ego (Eu)
Termenul se refera la imaginea sinelui, a selfului, terminologia fiind constituita de catre
S. Freud si apoi dezvoltata si nuantata de neofreudisti si treptat introdusa in psihologia
moderna cu aspectele ei consistente ce s-au dezvoltat prin aporturile complexe aduse in timp de diferite curente psihologice.
Ego / Eu sunt termeni ce fac parte dintr-un grup de expresii ce nu au totdeauna posibilitati de traducere foarte diferentiata. Asa de pilda "le moi", din franceza ar fi in traducere "minele complementar" lui "le soi" sinele. Selful le reuneste sintetic.
Imaginea egoului sau a sinelui, a selfului se refera la cum este si simte ca este o persoana si cum aspira sa fie evaluat ca fiinta ce exista in perceperea celorlalti. Egoul autoperceput se diferentiaza (este diferit) de cel pe care il percep ceilalti, fapt ce este trait ca o permanenta tendinta de a imbunatati imaginea egoului perceputa de la ceilalti.
Ca atare din capul locului exista doua imagini de sine, una a propriei perceptii si alta a perceptiei celorlalti care au desigur grile de evaluare si de acceptare foarte diferite, fapt in legatura cu care se produc demersuri relativ nuantate legate de dorinta de a se modifica imaginea de sine in ochii celorlalti. Deoarece si egoul ca percepere de sine se formeaza sub influenta imaginii constituite de structura totala a cerintelor sociale, ca imagine cu anumite insusiri si forte pshice, egoul isi adjusteaza conduitele in functie de nenumaratele implicatii ale atributelor solicitate social in cadrul unor valori morale, sociale etc.
M. Zlate (1987) a fost interesat de aceasta problema si a disecat fatetele multiple ale egoului implicand in optica cu privire la ego ideea lui W. James cu privire la egolu social format in interactiunile cu cei din mediu apropiat familiei si apoi scoala, apoi relatiile din cadrul exercitarii profesiei. Au mai analizat problemele egoului: G. H. Mead, H. Kelly si L. Festinger.
Chelcea si S. Chelcea in structurile de complementaritate cu imaginile celorlalti despre ego aflat in discutie si T. Rudica (1979) au analizat relatia Eu-celalalt, iar Ed. Pamfil, D. Ogadescu (1976) au deschis o complexa discutie ideatica privind relatiile si semnificatia structurii egoului.
Egoul se exprima in toate situatiile, folosind fortele disponibile de proiectie si de aparare dupa imprejurarile si contextul situational. Fara indoiala exista relatii foarte nuantate intre: ego–tu, ego-el, ego-ea, ego-noi, ego-voi si ego-ei, ele.
Acestea acopera formele de relatii sociale, incluzand si forme (foarte diferite) de nuante ale distantelor sociale implicate in interrelatiile egoului. Prezenta egoului autoperceput si a egoului intuit in perceptia ceilorlalti este mereu in discutie interioara prin raportarea la evenimente.
Egoul autoperceput se disculpa mereu pentru situatiile ambigui ce le-a creat sau pentru greseli, insuccese, reactii inoportune. Egoul sau sinele ideal este intretinut de raportarea imaginii de sine la valorile social acceptate si considerate de importanta si se implica in reverie, dorinte, de autoformare ca personalitate. Poate fi raportat la ceea ce S. Freud a denumit prin superego. Egoul ideal se implica latent pe de o parte in procesul dezvoltarii stimuland autocontrolul si pe de alta parte in disputa interioara a imaginii autopercepute si cea perceputa de ceilalti si in formele de disculpare ale sinelui creand consolidari proiective, aspiratii si forte stimulative energetice ale personalitatii.
Ursula Schiopu s-a referit la problemele egoului din optica descrisa mai sus (1983, 1989) dar si la altele. Persoana umana implicata in foarte numeroase interrelatii isi contureaza diferitele roluri legandu-le de egoul ideal. Aceasta realizeaza autoevaluari privind imaginea fizica pe care o adjusteaza (mai ales tinerele fete si femeile in genere) prin imbracaminte, conduite civilizate, coafura etc. Egoul social si cel cultural, adjustat in permanenta prin cultura si implicatii sociale, se incarca treptat de o vasta experienta prin cultura psihica si de foarte nuantate modele de a simti, gandi, intelege.
Observarea si autoobservarea vigilente sunt tot mai necesare si folosite in viata sociala datorita aspectelor stimulative si evaluative din competitiile latente si permanente ce se consuma in structurile organizate ale vietii sociale.
Egoul este nucleul identitatii in care se implica sinele corporal, inclusiv identitatea sexuala dar si identitatea familiara (care este si civila) prin care se acorda numele (identitatea sociala). Exista o implicatie in viata culturala prin educatie care confera identitatea culturala si profesionala care ambele se implica la randul lor in statutul si rolul social la un anumit nivel la care se constituie competitiile existentiale ale personalitatii. La toate acestea se adauga sinele moral si cel al valorilor psihice disponibile.
Fatetele egoului sunt foarte complexe. Testele prin care se abordeaza caracteristicile egoului sunt testele de personalitate, mai ales cele proiective. Dintre acestea mai direct centrate pe problemele egoului sunt testele T.S.T. (Twenty Statements Test) si testele de adjective.
T.S.T. a fost elaborat de C. Kuhn si
Testele de adjective constau dintr-o lista de adjective referitoare la caracteristici potentiale psihice (positive si negative), fiecare adjectiv avand un numar (de ordine). Cele mai folosite teste de adjective (numite si check-list) au fost elaborate de T. Gough si M. Heilbrun. Ursula Schiopu a folosit aceste doua teste (primul, adica T.S.T. in versiunea lui L. A. Zurker 1972) varianta ce solicita folosirea acelorasi teste in doua reprise. In prima se solicita ca atat completarile propozitiilor cat si alegerea cifrei adjectivelor in ordinea considerata cea mai corecta, sa fie folosite pentru a descrie si efectua un portret psihologic personal. In a doua versiune solicitarea este de a realiza o portretistica ideala, prin cele doua teste.
La testul T.S.T. cele 20 de propozitii se schimba: "Eu sunt" in "Eu as vrea sa fiu..." Testul de adjective ramane neschimbat.
Comparatiile dintre cele doua serii de rezultate pun in evidenta forme si structuri ale Sinelui autoperceput si discret adjustat (dupa caz) de egoul perceput de ceilalti si prin a doua solicitare distanta de egoul ideal a celui real cu aspectele sale pozitive si negative.
Tematica egoului a fost si este din ce in ce mai mult de prim ordin datorita dezvoltarii psihologiei mai mult spre problemele cercetarii concrete si conturarea teoriei indentitatii care se distanteaza de optica omului abstract fara indentitate, incarcat de caracteristici psihice si ele abstracte si declarative considerate ca diferentiate la fiecare persoana.
G. Sherif si T. Sherif (1956) au abordat problemele implicatiei (nagajarii) egoului prin atitudini in situatii si interrelatii. Sociologii considera ca opiniile (sondabili prin chestionare) exprima egoul cu drepturile sale civice de a contribui la deciziile sociale majore (drepturile omului) E. Cofer si D. Appley (1965) au studiat intensitatea variata a egoului in forme diferite ale relatiilor sociale si in toate posesiile omului concret dar si efectele dezamagitoare ale unor implicatii.
Acestea din urma provoaca stari afective incarcate de contradictii. R. Coleman (1964) a studiat mobilizarea inegala a energiei psihice in diferite situatii de implicatii ale egoului. Tot implicatiile egoului au fost studiate de catre P. Zeller Rozenzweig, P. Edward si mai ales de catre Erick Erickson, care a largit teoria indentitatii contribuind mai mult decat toti ceilalti la cresterea deosebita in psihologia moderna fata de aceasta optica psihologica.
Egocentrism
Dispozitie de spirit, atitudine a celui ce raporteaza totul la sine insusi (la propria sa persoana), care judeca totul prin prisma intereselor si sentimentelor personale. Aceasta atitudine normala la copilul intre 4-6 ani, se regaseste la debili si la anumiti nevrozati sau arierati afectiv. Prin extensiune termenul denumeste conceptia filozofica si etica ce considera individul, “eul” ca centru al intregii lumi. Copilul mic intrebat daca are un frate - raspunde corect da.
Cazului in care este intrebat daca fratele lui are un frate? Ii va raspunde - nu, ceea ce pune in evidenta absenta reversibilitatii si extensiunea sinelui.
In raportul eu-societate, egocentrismul reprezinta o eroare de perspectiva (ca in exemplul dat) si decurge din nediferentierea proportiilor dintre subiect si lumea exterioara (plus o flexibilitate redusa mental). Ontologic, egocentrismul este implicat in magie, rationamente infantile si precauzalitate.
In epistemologia genetica se considera egocentrismul ca o conduita intermediara intre conduitele socializate si cele individuale. Egocentrismul social este o atitudine (asemanatoare egocentrismului epistemic) de a intelege pe altii prin sine si urmeaza egocentrismul sensorimotor.
Centrarea ce caracterizeaza egocentrismul explica faptul ca in comportament, ireversibilitatea este o caracteristica nestructurata inca la punctul de vedere al altora. In genere este excesiva asimilarea la activitatea proprie a sensului activitatilor altora (egotism). Egocentrismul spatial marcheaza inceputul reprezentarii de miscare care, ca si cel intelectual se manifesta ca un sistem de centrari ce se supun grupului deoarece sant surse de asimilari ireversibile.
Aceasta centrare a intelectului consta in a considera ca singura realizare este numai aceea care apare propriei perceptii. Egocentrismul logic se exprima in autism. Egocentrismul este inrudit cu egotismul sau egoismul care este atitudinea exagerata privind propria persoana. Egocentrismul priveaza persoana de intelegerea cauzalitatii, determinismului si necesitatilor si falsifica perspectivele relatiilor logice si ale lucrurilor pentru ca pleaca de la dilatarea sinelui.
Ecolalie (Ecopraxie)
Repetitie automata (ca un ecou) de silabe si de cuvinte, efectuate de copiii mici din placerea de a vorbi. Ecolalia evolueaza la varstele mai mici, trecand de la repetarea unei silabe a cuvantului, de predilectie ultima, la repetarea de cuvinte intregi. H. Wallon s-a preocupat de problemele si de fazele ecolaliei pe care a considerat-o autoexercitare verbala explicabila prin persistenta excitatiei pe traseele utilizate prin pronuntie, ca o consecinta a sugestibilitatii si autosugestibilitatii. Ecolalia se intalneste si in unele stari patologice, ca o manifestare afazie ori de regresie in starile dementiale, in arieratia profunda, in starile confuzionale, in formele catatonice si in schizofrenie. Poate sa se manifeste si la subiectii hiperemotivi si se traduce, in caz de persistenta, in imposibilitatea de intregare a limbajului. Se considera si ecopatie.
Ecolocatie
Actiune care permite emiterea si receptionarea de ultrasunete de catre anumite fiinte vii prin intermediul unor organe speciale (Donald R. Griffin, 1944). In acest sens delfinii au posibilitatea de a asculta tot timpul ultrasunetele din jurul lor. Cand sunetele emise de un delfin intalnesc in cale un corp oarecare, cat de mic ar fi el, acestea sant reflectate imediat, iar delfinul care le-a emis le receptioneaza, dupa un timp oarecare, fara nici un fel de dificultate. Auzind sunetul “intors” el se poate orienta precis spre directia in care a emis ultrasunetele si poate evalua caracteristicile diferite ale obiectului ce a folosit ca ecran de reflectare a ultrasunetelor. Liliecii utilizeaza de asemenea un sistem asemanator in orientare. Se presupune ca intr-un anume grad si orbii poseda rudimente de ecolocatie. Mecanismul psihosenzorial al acestui fenomen este inca putin cunoscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu