Copilul: “Am 2 ani si un singur parinte”

Unii parinti, in urma separarii, reusesc sa formeze in continuare un cuplu, in sensul in care ei reprezinta cuplul de parinti ai copilului lor. Cand acest lucru se intampla, beneficiul este categoric al copilului - in primul rand. Capacitatea copiilor in varsta de 2 ani de a diferentia intre ce este real si ce este imaginar nu este forte bine delimitata, astfel incat, in inchipuirea lor, copiii se pot simti raspunzatori pentru evenimentele la care asista.
Este chiar posibil ca ei sa capete convingerea ca sunt raspunzatori (poarta vina) pentru plecarea tatalui/mamei. Daca insa parintii raman prieteni si continua sa imparta responsabilitatile cresterii si educarii copilului, oferindu-i amandoi dragoste, acesta va ajunge sa inteleaga si sa creada ca nu el este vinovat de despartirea parintilor.
Cum insa natura umana este asa cum o cunoastem cu totii, cel mai adesea parintilor ce divorteaza li se diminueaza capacitatea de a se comporta ca niste adulti responsabili si carora le pasa de ceea ce se intampla cu copilul lor, acesta ajungand, nu de putine ori, un simplu pion in lupta dintre cei doi. Copiii sunt foarte vulnerabili si trebuie sa-i ferim de certuri, pe care nu le inteleg, dar al caror impact emotional il resimt cu siguranta. Trebuie sa ne amintim, in astfel de momente, ca acesti copii au urechi si sentimente.
Alina are doi ani si jumatate si parintii ei au divortat, la finalul unei casnicii pline de neintelegeri. Separarea lor este de data recenta si nu s-a petrecut in termeni tocmai cordiali. Alina se juca in camera ei cand a sunat la usa unchiul, fratele mamei sale. Mama l-a primit in casa, dupa care au inceput sa discute, subiectul fiind, bineinteles, sotul ei, de care se plangea; la un moment dat, se aude glasul Alinei, care a strigat din camera ei: “Nenorocitul acela!” - mama este socata si-i striga Alinei sa inceteze, dupa care priveste cu vinovatie spre fratele ei, realizand ca, in fond, fetita nu facuse altceva decat sa repete ceea ce o auzise pe ea spunand. Suferinta mamei si nevoia de a vorbi despre acest lucru erau atat de mari, incat a uitat ca Alina auzea totul din camera ei.
Ulterior, cand Alina a iesit din camera, la inceput a fost morocanoasa si agresiva cu unchiul ei preferat, spunandu-i sa plece, incercand sa-l ridice de pe canapea si aruncand farfurioarele ei de jucarie pe jos, langa picioarele unchiului. Mama este surprinsa si jenata de ostilitatea manifestata de Alina.
Mai tarziu, Alina il roaga pe unchiul ei sa se joace cu ea, de-a sotul si sotia. Incep sa se joace iar Alina ii spune: “Pleaca!”, privindu-l cu atentie, sa-i observe reactia. Unchiul ii raspunde: “Daca sunt sotul tau, atunci trebuie sa raman aici.” Alina ii raspunde: “Am sa te alung” si il alunga, in timp ce el se preface ca pleaca. Apoi Alina ii spune sa plece la serviciu, adaugand ca il asteapta la cina si se preface ca pregateste mancarea.
Cina consta in frunze si iarba din gradina. Unchiul se preface ca mananca, dar Alina nu este convinsa si insista ca unchiul sa manance tot. Privindu-l ganditoare cum mimeaza satisfactia, hotaraste in fine sa nu-l mai certe, continuand totusi sa se comporte dominator – de fiecare data cand el spune ca a terminat de mancat, ea insista sa mai ia o portie.
Din cele relatate mai sus se poate observa ca mintea Alinei este invadata de nelinisti privitoare la relatia “sot/sotie”. Isi alunga sotiile sotii? Are ea, Alina forta necesara pentru a face asa ceva? Se pare ca ea o impersoneaza pe mama ei care, nervoasa, isi alunga sotul de acasa. Pe de alta parte insa, Alina isi iubeste tatal, aceasta ambivalenta apare pregnant cand ii spune unchiului/sotului sa vina acasa la cina. Tendinta ei de a-l ingriji si de a-l hrani se opune dorintei de a-l pedepsi – simtaminte reliefate de modul cum insista ca el sa manance tot ce-i pune in fata.
In fond, este ceea ce i se intampla si ei, acestea fiind fapte la care ea asista, fara sa vrea. A fost obligata sa “inghita” o multime de fapte neplacute, ce nu i-au facut nici un bine, tot asa cum iarba si frunzele nu-i fac bine unchiului ei. Disponibilitatea unchiului de a intra in jocul Alinei, fara insa a fi convins sa accepte ceea ce nu-i place pare a o ajuta pe Alina sa inteleaga cate ceva dintr-o situatie care o inspaimanta si-i creaza o stare de confuzie. Ea incearca sa joace rolul celui puternic si descopera in acest fel ca nu este suficient de puternica pentru a-l obliga pe unchiul ei sa plece din casa sau sa faca ce nu-i place. Poate cu timpul, cu ajutorul acestui tip de jocuri, va ajunge sa fie convinsa ca nu din cauza ei a plecat tatal.
Uneori parintii, fara sa-si dea seama de urmari, „se aliaza” cu copilul de acelasi sex – de exemplu, fetele impotriva barbatilor - sau, o femeie va putea avea resentimente fata de propriul copil, care este baiat si ii aminteste de fostul sot sau partener, pe care este inca suparata.
Ileana are o fetita de 5 ani si un baietel de 2 ani. Sotul ei a parasit-o pentru o alta femeie, cu care traieste acum. Ileana isi iubeste Inca sotul si este foarte suparata, foarte furioasa, confuza. In general are puterea de a-si iubi si de a-si arata dragostea ambilor copii insa uneori, isi fac aparitia atat furia inconstienta fata de baietelul ei, Mihai, cat si identificarea cu fiica sa, Irina. Aceste simtaminte apar cel mai adesea la masa – Irina este prima servita, abia apoi Mihai, acesta insa neprotestand niciodata, desi este cel mai mic.
Ileana pare sa-l vada in Mihai pe “lacomul” sau sot, caruia nu-i ajunge o femeie – iar pe ea se vede in fiica sa, prima careia trebuie sa i se arate consideratie. Inconstient, Ileana a pus la cale un aranjament provocator, ce pare sa-i convina de minune fiicei, care deja considera ca are dreptul prima la tot ce este mai bun, comportandu-se ca o micuta printesa rasfatata. Mihai in schimb, desi avea doar 2 ani si noua luni cand parintii s-au despartit, pare sa inteleaga situatia mai bine decat sora sa.
Isi adora mama, care in trecut l-a inconjurat cu toata afectiunea sa de mama, iar acum Mihai se foloseste de tot ce a trait deja, pentru a face fata acestor momente dificile. Cand mama face diverse comentarii, de genul: “te porti la fel ca toti barbatii”, sau il acuza ca se poarta urat, desi sora lui este cea care se poarta urat, Mihai nu reactioneaza agresiv, ci bland si manifestand dragoste. De multe ori mama realizeaza si apreciaza comportamentul lui Mihai, totusi exista primejdia ca fiul sa devina, cu timpul, „micul barbat al familiei”.
Putem observa astfel cata forta are inconstientul si cat de expusi sunt parintii ca, sub presiune, “sa transforme in actiuni sentimentele” pe care nu le percep in mod constient. Asa cum ei devin vulnerabili datorita oboselii sau extenuarii psihice, cu atat mai mult sunt expusi cand in viata lor intervin crize majore. Devenind constienti de vulnerabilitatea noastra vom reusi, cu mai multa usurinta, sa actionam in directia satisfacerii propriilor noastre nevoi, fara a le transfera asupra copiilor, fara a le cere acestora sa ni le satisfaca.