Mecanism defensiv
Reactie obisnuita, inconstienta, naturala, de autoprotectie fata de anxietate. În decursul dezvoltarii se formeaza un set complex de reactii de aparare, dinamism si siguranta (Karen Horney). În copilarie jocul este terenul unei astfel de dezvoltari.
Aceasta activitate serveste mai multor scopuri: de a reduce conflictele emotionale, de a proteja personalitatea copilului de propriile sale impulsuri agresive, de a întâmpina efe
Teoria mecanismelor de aparare a fost pusa în evidenta de S. Freud, fiind ulterior expusa în întreaga sa complexitate de fiica sa, Anna Freud (The Ego and the Mechanism of Defence, 1937). Printre mecanismele de aparare sunt adesea evocate cele de regresie, retragere în conduita infantila, reactiile de detasare sau de apatie si, în fine, identificarea cu persoane sau institutii.
Toate expresiile enumerate mai sus sunt tendinte naturale spontane folosite pentru ajustare si compatibilizare a mediului. Mecanismele de aparare actioneaza în relatiile interpersonale fiind forme mai ales ale adaptarii sociale. Rosen si Gregory (1965) au atras atentia asupra faptului ca nu toate conduitele sunt defensive, desi este dificil sa identificam aceste conduite din ansamblul reactiilor personalitatii.
Deja vecu
Iluzie ce consta în impresia de a mai fi trait cu exactitate cândva o situatie, circumstanta, sau eveniment, care în fapt se traiesc pentru prima oara. Este prezenta în senzatia particulara întâlnita în afectiuni ale lobului temporal, constituind sursa unui atac de epilepsie.
Deja vu
Exprima senzatia stranie pe care o încearca unii bolnavi de a mai fi vazut cândva o scena, pe care de fapt o vad pentru prima data. Se întâlneste frecvent în epilepsie temporala. Este o varietate de iluzie (pseudoamnezie si paraamnezie).
Delir
Gândire patologica în care domina anumite teme si o alterare grava a raporturilor dintre subiect si realitate. Termenul se foloseste si pentru desemnarea atitudinilor obsesionale nevrotice. Prima asertie a termenului este retinuta pentru domeniile psihiatriei, ale alterarii sensului realitatii la o persoana data. Exista numeroase forme de delir.
H. Ey a diferentiat doua tipuri: delir cronic ce grupeaza ca simptom peste 60-65 stari si mecanisme nervoase si delir acut ce este o entitate bine definita. Delirul se poate analiza din punct de vedere al temelor delirante, al evolutiei si al constructiei ce îl caracterizeaza. Se mentioneaza delirul de interpretare (J. M. Capgras, 1873-1951 si P. Serieux, 1864-1974), delirul paranoic, delirul de persecutie, delirul de grandoare, delirul de gelozie, delirul de imaginatie (Dupre, 1862-1921), delirul de ambitie (J. P. Fabret si Achille Foville, 1799-1878), etc. Delirium tramens sau delirul acut alcoolic este o encefalopatie acuta legata de perturbari enzimatice, provocate de doze importante de alcool.
Dementa
Alterare treptata psihica a functiilor intelectuale, afective si morale datorata unor afectiuni organice si functionale ale creierului (A.N.S.). În dementa se pot conserva blocuri de amintiri, cunostinte, sisteme de a rationa; în timp ce unele se altereaza, altele devin obsedante. Cel ce sufera de dementa nu se poate concentra, nu are initiative, nu poate urmari obiective de durata. Toate caracteristicile psihice sunt alterate (relativ inegal).
Amintirile recente sunt mai alterate sau blocate decât cele mai vechi. Ca sistem de aparare persoana în cauza completeaza, fabuleaza.afectivitatea se inunda de instabilitate, puerilitate, indiferente, uneori megalomanie, idei de persecutie, etc. Au loc destructurari ale planului coordonarilor motorii.
Dementa este însotita de tulburari de vaz, auz, tact, dificultati de control sfincterian (gutism). Exista numeroase forme de dementa. Unele sunt curabile (paralizie generala, hidrocefalia cu presiune normala, tumorile frontale), altele incurabile (dementa senila se accelereaza daca au loc stresuri în viata persoanei în cauza): dementele presenile, maladia Alzheinar, maladia Pick, dementele arteriopatice, sindromul Creutzfeldt-Iacob, dementa infantila, etc.
Demutizare
Este activitatea educational-recuperativa ce vizeaza transformarea surdo-mutilor în surdovorbitori. O asemenea activitate are efecte mai mari si mai rapide, cu cât începe mai de timpuriu (de la vârstele cele mai mici), iar treptat copilul va reusi sa-si însuseasca comunicarea verbala. Metodologia folosita în demutizare se bazeaza pe limbajul mimico-gesticular, pe limbajul tactil si pe labiolectura.
Sunt cunoscute mai multe metode de demutizare. În functie de accentul pus în formarea comunicarii verbale pe una din formele limbajului semnelor sau pe orientarea prioritara spre tipul de limbaj ce se urmareste sa se dezvolte în etapele initiale (metode mimice, orale, scrise, mixte, etc). Dupa zonele geografice unde s-au dezvoltat mai mult preocuparile legate de demutizare mai cunoscute sunt metodele italiene, franceze, germane, belgiene, australiene.
Este recunoscuta pe plan mondial si metoda româneasca ce pune baza pe principiul însusirii globale cu cel analitico-sintetic si apelându-se ori de câte ori este nevoie la mijloacele auxiliare (gest, mimica, labiolectura, dactileme) pentru însusirea comunicarii verbale. Pe acest plan s-au remarcat specialisti români ca D. Rusticeanu, I. Cioranescu, C. Timofte, C. Pufan, V. Tirdea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu