Traducere dupa Rudolf Dreikurs ,,Happy Children”
Ni se intampla adeseori sa nu stim ce sa mai facem cu copii nostri. Pretutindeni si in orice adunare, copii pot deveni bagareti si enervanti. In locurile de joaca, acolo unde familiile merg pentru distractie , unii dintre ei par sa se distreze si mai tare. Superexcitati si neobositi striga dupa mai multa distractie. Parinti inebuniti si tafnosi spun : ,, Ajunge, atat pe astazi”, ca apoi sa cedeze tipetelor. Tati hartuiti scormonesc in portofele si cheltuie mult mai mult decat intentionau. Chelfaneala este administrata in public. In final, mamele furioase isi taraie de mana copiii care opun rezistenta ca apoi toti sa ajunga acasa intrebandu-se de ce au mai plecat.
In restaurante, copilul adeseori afiseaza maniere deplorabile. Poate deranja pranzul celorlalti cu irascibilitatea lui sau cu cererile lui de atentie strigate in gura mare sau poate deranja prin faptul ca se ridica de la masa si alearga prin restaurant. Multi dintre ei mananca doar daca sunt dusi cu vorba/zaharelul.
In supermarket, copilul abuzeaza adeseori de portitele si de balustradele de protectie. Multi dintre ei alearga in sus si in jos dandu-si sufletul, pretinzand atentii speciale sau plangand si facand crize de nervi daca nu li se implinesc dorintele pe loc.
In aceste locuri publice vedem si auzim adeseori strigate de furie, cereri furtunoase, tipete de copii, parinti disperati. Acasa copilul nostru arata o deplorabila lipsa de cooperare. Multi refuza sa accepte orice responsabilitate care vine in intampinarea nevoilor casei. Sunt galagiosi, neatenti, zgomotosi, si lipsiti de maniere. Uneori dovedesc o lipsa imensa de respect fata de parintii sau de adultii din viata lor. Adeseori ne insulta iar noi nu facem nimic.
Copii nostri sunt sfidatori iar noi stam neajutorati in fata lor. Rugam, imploram, lingusim, pedepsim, mituim in incercarea disperata de a face copilul sa se conformeze unora dintre reguli. Un astfel de comportament sfidator a ajuns sa fie acceptat ca fiind normal. ,, Asa sunt copii".
La scoala, multi copii refuza sa accepte responsabilitatea de a invata. Profesorii roaga parintii sa vada de lectiile acestora insa ei sunt incapabili sa rezolve aceasta problema fara lupta sau efort. Multi parinti devin din ce in ce mai suparati si incurcati. ei au sperat sa cresca un copil fericit, cuminte care sa tina cont de ei. In schimb isi vad copilul devenind nesatisfacut, plictisit, nefericit, dispretuitor, si sfidator. Peste tot pediatri si psihiatrii raporteaza o crestere alarmanta a tulburarilor severe la copii. In incercarea de a face ceva in legatura cu aceasta situatie, parintii se inscriu la cursuri de parinti, se alatura grupurilor de discutii, citesc un numar mare de carti de specialitate si articole din ziare. Abilitatea de a creste copii pare sa se fi pierdut.
INTELEGEREA COPILULUI
In scopul de a invata cum sa stimulam copilul sa functioneze intr-o maniera utila si cooperanta, trebuie sa stim cate ceva despre mecanismele psihologice implicate. Dupa cum vedem, fiecare comportament al individului are un scop si comportamentul sau reprezinta miscarea spre acel scop. Uneori stim care este scopul actiunii- alteori nu. Fiecare dintre noi a avut candva o experienta in urma careia s-a intrebat : ,, Ce Dzeu ma determina sa fac asta ? ”. Mirarea noastra este justificata. Am actionat dupa un motiv care sta ascuns constiintei noastre. La fel este si in cazul copilului. Daca dorim sa ajutam un copil sa-si schimbe directia, trebuie sa intelegem ce anume ii determina miscarea. Daca nu suntem constienti de ce se ascunde in spatele comportamentului sau, avem slabe sanse de a-l schimba. Putem doar sa-i inducem sa se comporte diferit prin schimbarea motivatiei. Uneori putem descoperi care este scopul din spatele comportamentului sau examinand rezultatele pe care le obtine.
DORINTA DE A APARTINE
De bine ce copilul este o fiinta sociala, motivatia sa cea mai puternica este aceea de a apartine. Prezenta sau lipsa securitatii depinde de sentimentul de apartenenta la grup. Acesta este nevoia sa de baza. Tot ceea ce face este indreptat spre gasirea unui loc. Inca din copilarie el este foarte preocupat sa exploreze metodele prin care sa devina parte a grupului familial. Din observatiile si succesele sale, el trage o concluzie - neformulata in cuvinte – ,,Aha ! In felul acesta pot apartine. In felul acesta pot avea o semnificatie ‘. Si-a ales metoda prin care spera sa-si atinga scopul de baza. Metoda devine scopul imediat si sta la baza comportamentului, sau, in alte cuvinte, devine motivatie. Astfel ca putem spune ca comportamentul sau este directionat spre scop. Un copil nu este niciodata constient de motivele din spatele comportamentului sau. Daca il intrebi de ce bate din picioare, el va fi onest si va spune ca nu stie. El actioneaza in urma unei motivatii interioara. El invata din incercare si eroare. El va repeta comportamentele care ii ofera sentimentul ca apartine si le va abandona pe cele care il fac sa se simta lasat pe dinafara. Inainte de a discuta despre varietarea de metode de educare a copilului trebuie sa intelegem cate ceva despre copil in general ; observatiile, mediul sau si pozitia sa in familie.
OBSERVATIILE COPILULUI
Copii sunt experti in observarea adultilor dar fac multe greseli in interpretarea a ceea ce observa. Adeseori trag concluzii eronate si aleg moduri gresite prin care sa simta ca apartin.
Betty de trei ani era o fetita foarte vesela si incantatoare care a progresat atat de
rapid in dezvoltarea sa astfel incat era o bucurie pentru parintii sai. A inceput sa mearga inainte de 1 an si era complet antrenata in in toilet training de la 1 an si 6 luni. La doi ani vorbea clar si distinct in propozitii. Era foarte adaptata in a obtine aprobarea adultului prin aceste moduri placute si prin abilitatea sa de a actiona. Dintr-o data a inceput sa se scanceasca si sa planga dupa lucruri pe care si le dorea iar in plus era mereu murdara si uda. Cu doua luni inainte ca aceste evenimente sa se deruleze un bebelus baietel a fost adus acasa. In primele trei sapatamani, Betty a fost foarte interesata de bebelus. Urmarea cu interes cum mama ii facea baie, cum il schimba si cum il alapta. De cate ori Betty se oferea sa ajute, mama sa in mod ferm dar amabil o refuza. Apoi se pare ca lui Betty i-a scazut interesul gradat, astfel ca nu a mai luat parte la momentele de imbaiere si alaptare a bebelusului. La scurta vreme dupa aceea a inceput si comportamentul sau deviant.
Betty a vazut toata atentia care i s-a dat bebelusului. Dintr-o data a realizat ca acest mult asteptat bebelus i-a luat mama. Acum atentia mamei este indreptata catre bebelus si nu spre ea. Observatiile lui Betty sunt corecte. Mama sa este devotata cea mai mare parte a timpului bebelususlui. Insa Betty a facut o greseala atunci cand a interpretat ca si-a pierdut locul si ca a face in pantaloni si a deveni neajutorata poate ajuta pe cineva sa devina o persoana importanta. Ea si-a imaginat ca va putea sa-si recastige pozitia pierduta prin a fi ea insasi bebe. Ea a esuat in a observa ce avantaje are in comparatie cu bebelusul.
MEDIUL COPILULUI
Copilul este atent la tot ceea ce misca in jurul sau. El trage propriile sale concluzii despre ceea ce vede, si este in cautarea unei linii ghid pentru comportamentul sau. El petrece cea mai mare parte a primilor ani experimentand si invatand cum sa-si controleze corpul. El invata cum sa-si miste mainile si picioarele in co-ordonare astfel incat sa-si schimbe pozitia si sa apuce ceea ce doreste. El invata cum sa-si faca corpul sa functioneze dupa cum doreste. El invata sa vada si sa interpreteze ceea ce vede ; sa auda, sa simta, sa miroase, sa guste si sa mestece. Pe masura ce trece timpul, el invata cum sa-si foloseasca inteligenta si cum sa indeplineasca sarcinile cu care se confrunta. Prin toate aceste realizari el invata de fapt cum sa faca fata mediului sau. El descopera abilitati si deficiente. Daca se va intampina cu dificultati sau cu handicap, copilul se va da batut sau va compensa. Uneori copilul poate isi creaza o abilitate speciala atunci cand se confrunta cu o slabiciune (proces denumit supracompensare).
Exista trei factori externi mediului copilului care pot afecta dezvoltarea personalitatii sale. Primul factor este atmosfera familiei. In relatia sa cu parintii copilul experimenteaza societatea pe larg. Parintii stabilesc o atmosfera de familie definita ; prin ea copilul experimenteaza economia, religia, rasa, si influentele sociale din mediul sau. El absoarbe valorile familiei, morala si traditiile, si incearca sa le potriveasca in pattern, sau cu standardele, stabilite de parinti. Conceptia sa despre avantajele materiale reflecta orientarea economica a familiei. El isi dezvolta atitudini fata de diferitele rase in cocordanta cu cele ale parintilor. Daca toleranta este patternul familiei, atunci copilul va accepta toleranta ca valoare pe care ei doresc sa o sustina. Daca parintii privesc de sus pe ceilalti, copilul poate va capitula si va cauta superioritatea in rasa si in relatiile sociale. Semnificatia educatiei religioase este bine cunoscuta, insa reactia copilului poate fi destul de variata. Copilul va observa imediat si cum se poarta parintii intre ei.
Relatiile intre parinti stabilesc un pattern pentru toate relatiile din familie. Daca parintii sunt calzi, prietenosi, si cooperanti , aceeasi relatie este posibil sa se nasca si intre parinti si copii si intre copii. Cooperarea poate deveni un standard al familiei. Daca parintii sunt ostili si concureaza unul impotriva celuilalt pentru dominare, acelasi pattern se stabileste si intre copii aceleiasi familii. Daca tatal este dominant si ferm in timp ce mama este blanda si docila, ,idealul masculin,, poate deveni paternul principal, in particular pentru copii. Astazi cu egalitatea intre sexe , fetele deasemeni se pot decide sa urmeze linia ,,masculina,,. Relatiile dintre parinti ofera copilului o linie directoare despre cum va decide sa-si dezvolte propriile roluri individuale. Daca mama este figura dominanta, copilul poate va incerca sa castige o proeminenta asemanatoare prin imitarea sa. Competitia intre parinti poate face competitia sa devina standard al familiei. Ceea ce au copii din falilie in comun este expresia atmolsferei familiale stabilita de parinti. Copii nu sunt asemanatori ci din potriva chiar diferiti. De ce ?
POZITIA COPILULUI IN CONSTELATIA FAMILIEI
Al doilea factor extern mediului copilului este constelatia familiei. Acest termen indica relatiile caracteristice ale fiecarui membru al familiei
cu ceilalti, asa cum o stea in relatie cu alte stele formeaza constelatia Ursa Mare. Fiecare familie are o configuratie distincta. In urma interschimbarii de raspunsuri si influente intre membrii sai, rezulta personalitati diferite. Pozitia individului in constelatie- rolul pe care il joaca- va avea, in mod extins, influenta asupra patternurilor intregii familii si asupra personalitatii fiecaruia dintre frati.
O familie incepe cu o Mama, un Tata si un Bebe. Rolul mamei este diferit de cel al unei sotii. Rolul unui Tata este diferit de cel al unui sot. Prezenta bebelusului in cadrul cuplului va oferi o noua dimensiune relatiilor dintre sot si sotie. Bebelusul este singurul copil, insa pozitia sa arata cumva diferita din punctul sau de vedere. Bebelusul este cel cate primeste iar parintii- si mai mult Mama prin functia sa- sunt cei care ofera. Intre ei se dezvolta un pattern al oferiri si al primirii- un pattern al interactiunii. Este foarte posibil ca unul dintre parinti sa fie de partea copilului si impotriva celuilalt parinte. Astfel de aliate sunt produse de obicei de catre bebelus si impuse parintilor de comportamentul acestuia.
Cand al doilea copil se naste, pozitia celor trei membri ai grupului se schimba. Regele Bebe este dintr-o data detronat. El trebuie sa ia atitudine fata de schimbarea pozitiei sale, in legatura cu uzurpatorul, si in legatura cu mama si cu tatal sau, care intr-un fel sau altul au permis sa se intample acest lucru. Noi elemente intra in toate interrelatiile ca rezultat al schimbarilor din constelatie. Noul venit este acum bebelus, iar primul nascut descopera ca este necesar sa reaseze intr-o noua pozitie- aceea a celui mai mare dintre frati. Intre timp, bebelusul descopera pozitia sa de bebelus in familie. Dar aceasta pozitie are o semnificatie diferita pentru al doilea nascut decat a avut pentru primul nascut, din cauza prezentei unui frate mai mare.
Cand al treilea copil vine pe lume, se produc din nou schimbari in modul cum intelege fiecare pozitia sa in constelatia familiei. Parintii sunt acum parintii a trei copii. Primul nascut a fost o data detronat iar acum ii vine randul sa fie detronat si al doilea nascut. Al dilea copil se descopera la mijloc- intre primul nascut si mezin. Cu fiecare nastere constelatia familiei ia o noua configuratie cu noi interactiuni si cu noi semnificatii. De aceea gasim ca copii dintr-o familie nu sunt asemanatori unui cu altii. Mai degraba gasim asemanari intre intre primi nascuti din familii diferite decat intre primul nascut si al doilea copil din aceeasi familie. Pe masura ce constelatia evolueaza, fiecare copil isi gaseste un loc in felul sau. Si de obicei, pozitia fiecaruia arata mai bine asa cum iarba din curtea vecinului pare mai frumoasa. Copilul de mijloc prezinta o amenintare pentru primul nascut. Astfel ca primul copil are de ales intre a se da batut sau a compensa prin a face fata, cel putin in unele domenii. La fel de adevarat este si pentru copilul de mijloc aflat in relatie cu primul nascut. De obicei simte diferenta si ori incearca sa o depaseasca ori renunta. Semnificatia pozitiei numerice depinde in intregime ce semnificatie ii da copilul in mod individual- cum interpreteaza el acest lucru. Nu toti primii nascuti automat si raman in frunte. Fiecare constelatie a familiei va fi unica in concordanta cu interpretarile facute in cadrul ei. Aceste deductii timpurii lasa o amprenta individului pe intreaga sa viata. De bine ce multe familii sunt inalt competitive, competitia dintre primul nascut si al doilea este foarte intensa, stimulandu-i pe cei doi sa se miste in directii opuse. Este si mai tare accentuata daca parintii intorc copii unul impotriva celuilalt in ideea gresita ca ii stimuleaza pe amandoi. Ei ating opusul : fiecare copil cedeaza campul celui mai de succes dintre frati si in descurajarea lui, o ia in directie opusa. Oricare ar fi modul de reusita a primului nascut, pentru al doilea nu este important, el considera acest
Intr-o familie cu patru copii, al doilea si al patrulea copil stabilesc adeseori aliante. Putem observa astfel de aliante daca cei doi copii au interese si comportamente comune. Competitia intre copii este exprimata de diferentele de interes si de personalitate. Oricare ar fi similaritatile dintre frati, ele exprima atmosfera familiei ; diferentele individuale sunt rezultatul rolurilor pe care le joaca in constelatia familiei. Un baiat singut intre fete, privind la pozitia sa, poate gasi ca genul sau are avantaje sau dezavantaje, depinzand daca parintii ofera importanta rolului masculin sau feminin. La fel se intampla si in cazul unei fete intre baieti. Un copil bolnav intre copii sanatosi, robusti poate descoperi ca rolul sau de invalid este interesant daca familia il va compatimi. Dar daca robustetea este o valoare a familiei iar slabiciunea este neplacuta, se va gasi in fata unui obstacol. Va avea de ales intre a renunta si a trai in autocompatimire- cu sentimentul ca nu are un loc si ca viata a abuzat de el- sau a lupta sa depaseasca slabiciunea si de a se implica in activitati al celor sanatosi, si poate , cine stie , sa-i depaseasca. In familiile puternice, fiecare dintre cele doua alegeri prezinta dificultati. Daca , de exemplu, copilul se confrunta cu o malformatie congenitala , nici un efort nu-l va putea aduce printre cei sanatosi, vigurosi. Daca renunta, va fi certat/ironizat. Poate ca va alege sa fie mai degraba un scolar bun decat un atlet performant.
Daca un copil se naste dupa moartea primului nascut, va avea o dubla problema e surmontat. Este in realitate al doilea nascut traind cu o fantoma dupa el. In acelasi timp, are pozitia de prim nascut. Astfel ca exista sansa ca mama sa-l supraprotejeze si sa-l tina in puf. El va alege sa ramana intr-o astfel de atmosfera sau sa se razvrateasca si sa lupte pentru independenta sa.
Mezinul familiei are un loc unic. El va descoperi curand ca pentru ca a venit pe lume atat de neajutorat, are multi servitori. Daca parintii nu sunt vigilenti, va deveni foarte usor pentru mezin sa-si mentina pozitia privilegiata si sa-i tina pe ceilalti membri ai familiei ocupati cu el. Rolul ,, celui neajutorat,, care gaseste ca a primi este mult mai tentant decat a face, este usor dar periculos.
Copilul unic se afla intr-o situatie particulara diferita. El este un copil in lumea adultilor- un pitic inconjurat de giganti. El nu are frati cu care sa stabileasca relatii apropiate varstei sale. Scopul sau devine acela de aface pe plac adultilor si de a-i manipula. El va dezvolta puncte de vedere mature, precocitatea sa este de inteles, mergand pe varfuri in speranta de a atinve nivelul adultilor ; sau este neajutorat ca un bebelus, intotdeauna inferior celorlalti. Realtiile sale cu copii sunt adeseori incerte si incordate. El esueaza in a-i intelege iar ceilalti sfarsesc prin a-l numi ,, sissi,,. El nu dezvolta un sentiment de apartenenta la copii decat daca este expus de mic in grupuri in care sa experimenteze.
Nu exista o marime ideala de familie. Indiferent de cati copii sunt, exista intotdeauna probleme specifice. Ele variaza odata cu numarul membrilor si cu interpretarea pe care o da fiecare locului pe care il are in familie. Indiferent de marimea familiei, exista o influenta
RASPUNSUL COPILULUI
S-a scris si s-a vorbit foarte mult despre cum ‘ se modeleaza caracterul unui copil’- ca si cum copilul ar fi o bucata de plastilina iar menirea noastra ar fi aceea ce a-l modela astfel incat sa fie acceptat social ca o fiinta umana. Acesta este un concept eronat. Dupa cum am aratat, opusul este adevarat. Cu mult mai devreme decat realizam noi, copilul incepe sa se automodeleze pe sine, pe parinti si mediul sau.
Nina de opt ani, copil unic, este placuta si agreabila acasa. Isi ajuta mama la treburile casnice, si face tot ceea ce ii sta in putere pentru a le face pe plac parintilor. Este tacuta, supusa, politicoasa, isi tine camera in ordine, si isi pune intotdeauna jucariile la loc. La scoala are in schimb probleme. Profesoara sa spune ca este ,, retrasa ». Nu deranjeaza clasa niciodata, dar sta visatoare in loc sa lucreze. Are nevoie
Acasa, Nina face distinctia intre a fi copil unic intr-o lume a adultilor, si isi gaseste locul facandu-le pe plac parintilorsi adultilor din jurul sau. La scoala, este inconjurata de copii care o supara pentru ca ea ii ignora si este distanta cu ei. Prima ei incercare de a face pe plac printr-un lucru bine facut a esuat . Profesoara nu o considera exceptionala, si nici nu i-a oferit un loc special printre ceilalti copii. Fetita nu are idee cum sa faca fata competitiei din jocurile dintre colegi. Nu poate lovi mingea perfect si nici nu poate impresiona clasa cu bunele sale maniere. A batut in retragere si a devenit o visatoare incercand sa evite orice incercare de a stabili noi relatii.
Copii incearca sa dezvolte relatii functie de utilitarea lor si in concordanta cu nevoia de a apartine. Copilul ar putea incerca sa : daca ceva merge si se potriveste cu scopurile sale, va retine aceasta metoda pentru alfarea identitatii sale personale. Uneori copilul poate observa ca aceeasi tehnica nu merge cu toata lumea. Poate deveni retras si necooperant cu o astfel de persoana, sau poate utiliza si dezvolta o noua metoda in cu totul altfel de relatie. Orice fel de problema ar aparea intre membrii unei familii, aceasta poate fi imbunatatita daca se lucreaza la realizarea unui trai armonios. Nu exista relatii perfecte. Putem spera insa la imbunatatirea acestora. Daca un parinte intelege ca copilul de mijloc este dat deoparte, il poate ajuta sa isi gaseasca un loc prin contributii utile. Constientizarea faptului ca primul nascut este descurajat de avansarea celui de-al doilea permite parintilor sa ii ofere acestuia incurajare in castigarea increderii in propriile sale abilitati. Daca un parinte isi da seama ca mezinul poate dezvolta abilitati in a-si tine familia ocupata cu el, i-l poate ajuta pe copil sa realizeze ca si el poate – si ca nu trebuie sa gaseasca semnificativa nevoia de a i se aduce servicii.
Un parinte atent si sensibil poate studia situatia intrebandu-se : ,, ce gandeste si simte copilul meu despre aceasta situatie ? Prea des se intampla sa ne impunem propriul nostru punct de vedere fara sa tinem seama de logica privata a copilului care ne ofera raspunsul la intrebarea :,, De ce face copil meu ceea ce face ? ‘
Al treilea factor extern care afecteaza dezvoltarea personalitatii copilului se refera la metodele de educatie oferite. Concluzia pe care o putem trage pana aici este ca trebuie sa ne detasam putin, sa ne dam cu un pas in spate, si sa privim cu atentie la copilul nostru ?Ce compensatii sau supracomensatii a dezvoltat ? Ce impresie are despre ceea ce a observat ? Care este pozitia sa in constelatia familiei si ce inseamna asta pentru el ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu