sâmbătă, 24 februarie 2007

"Sindromul" sotiei care paraseste relatia

In primii ani de casnicie femeile sunt cele care au grija de relatie, cele care o monitorizeaza pentru a se asigura ca exista destula apropiere si comunicare in cuplu. Daca aceste lucruri nu exista , ele, femeile sunt cele care vor incerca sa “repare’ , sa rezolve aceasta problema. Daca sotii nu raspund la eforturile lor, femeile devin foarte nefericite si incep sa se planga din orice si despre orice: lucruri care trebuie sa fie facute in casa, responsabilitati cu privire la copii, petrecera timpului liber etc.

Din nefericire cand femeile incep sa se planga, barbatii de obicei se retrag, iar casniciile se deterioreaza si mai mult. Dupa ani de incercari fara succes, unele femei renunta si se conving singure ca schimbarile nu sunt posibile si sfarsesc crezand ca nu mai pot face nimic pentru ca tot ce au incercat nu a mers. Acesta este momentul in care ele incep, cu grija, sa-si faca un plan despre un divort care pare inevitabil.

In timp ca femeia isi planuieste fuga, scaparea, evadarea din relatie, ea nu va mai incerca in nici un fel sa imbunatateasca relatia cu partenerul sau sa-si schimbe comportamentul, ci se va resemna intr-o tacere, pana la ziua cea mare. Din pacate sotul unei astfel de femei va vedea tacerea ei ca pe un indicator ca lucrurile sunt ok. De aceea cand ea ii va da in final vestea, el va fi foarte surprins si ii va spune ceva de genul : “Nu am stiut cat esti de nefericita!”. Atunci, chiar si cand sotul va face eforturi disperate ca sa schimbe lucrurile, de cele mai multe ori este prea tarziu. Zidul impenetrabil care a protejat-o ani de zile de tristete, o va impiedica acum sa recunoasca dorinta lui reala de a face aceste schimbari, iar relatia se afla in zona de pericol.

Daca descrierea aceasta ti se portiveste, nu te da batuta! Exista atat de multi barbati care sunt capabili sa faca schimbari uimitoare in momentul in care inteleg cu adevarat ca sotiile lor sunt nefericite. Exista atat de multe cupluri care au reusit sa-si intareasca mariajul cu succes, chiar si atunci cand acest lucru parea imposibil. Mai acorda-i sotului tau o sansa! Lasa-l sa-ti demonstreze ca lucrurile pot fi si diferite. Pastreaza-ti familia unita!

Divortul nu este un raspuns simplu. El produce durere si suferinta inimaginabila si-ti ia o cantitate enorma de energie ca sa-i faci fata zi de zi. De ce nu ai folosi aceasta energie pentru a descoperi si invata sa-ti transformi casnicia in cea care ti-ai dorit-o atat de mult. Daca esti barbat si citesti aceste randuri, iar sotia ta se plange de relatia pe care o aveti, multumeste-i. Aceasta inseamna ca ei inca ii mai pasa de casnicia voastra. Petrece-ti timpul cu ea, vorbeste cu ea, fa-i complimente, acorda-i atentie, ia-o in serios.

Poate ca sotia ta nu mai este deschisa avansurilor pe care i le faci pentru ca este pe cale de a deveni o sotie cu sindromul de mai sus. Atunci, incearca sa nu o presezi. Ai rabdare! Daca esti capabil sa demontrezi ca te poti schimba, iar ea mai are inca ochi…. si o inima ai putea sa o convingi sa mai dea casniciei voastre inca o sansa.

Nevrozele

Cuvântul nevroza (neurosis) este folosit aproape pretutindeni ca un termen generic pentru tulburarile psihiatrice care au trei lucruri în comun. Întâi, ele sunt tulburari functionale, în sensul ca nu sunt însotite de o boala cerebrala organica.

Apoi, ele nu sunt psihoze, adica individul nu pierde contactul cu realitatea exterioara, oricât de severa este starea sa. În al treilea rând, ele difera de tulburarile de personalitate, având un debut distinct, si nu o dezvoltare continua din primii ani ai vârstei adulte.

În cadrul nevrozei sunt încadrate: tulburarile anxioase si tulburarile obsesive, tulburarile afective minore si reactii de adaptare.

Acest concept este folosit frecvent în practica psihiatrica cotidiana, ca un termen comun, convenabil pentru multe tulburari.

Freud denumeste nevroza - psihonevroza, în care include isteria, isteria de angoasa (agorafobie, actual) si nevroze obsesive. Încercând a gasi cauzele psihonevrozelor, freud a afirmat ca multe îsi au originea în procesele care determina dezvoltarea personalitatii. Aceasta conceptie a dus la termenul de nevroza de caracter, pentru a indica personalitatile care pareau sa aiba origini similare celor presupuse a fi la baza nevrozelor, chiar daca subiectul putea sa nu aiba simptome nevrotice în acel moment.

Mecanism defensiv, Deja vecu, Deja vu, Delir, Dementa, Demutizare

Mecanism defensiv
Reactie obisnuita, inconstienta, naturala, de autoprotectie fata de anxietate. În decursul dezvoltarii se formeaza un set complex de reactii de aparare, dinamism si siguranta (Karen Horney). În copilarie jocul este terenul unei astfel de dezvoltari.

Aceasta activitate serveste mai multor scopuri: de a reduce conflictele emotionale, de a proteja personalitatea copilului de propriile sale impulsuri agresive, de a întâmpina efe

Teoria mecanismelor de aparare a fost pusa în evidenta de S. Freud, fiind ulterior expusa în întreaga sa complexitate de fiica sa, Anna Freud (The Ego and the Mechanism of Defence, 1937). Printre mecanismele de aparare sunt adesea evocate cele de regresie, retragere în conduita infantila, reactiile de detasare sau de apatie si, în fine, identificarea cu persoane sau institutii.

Toate expresiile enumerate mai sus sunt tendinte naturale spontane folosite pentru ajustare si compatibilizare a mediului. Mecanismele de aparare actioneaza în relatiile interpersonale fiind forme mai ales ale adaptarii sociale. Rosen si Gregory (1965) au atras atentia asupra faptului ca nu toate conduitele sunt defensive, desi este dificil sa identificam aceste conduite din ansamblul reactiilor personalitatii.

Deja vecu
Iluzie ce consta în impresia de a mai fi trait cu exactitate cândva o situatie, circumstanta, sau eveniment, care în fapt se traiesc pentru prima oara. Este prezenta în senzatia particulara întâlnita în afectiuni ale lobului temporal, constituind sursa unui atac de epilepsie.

Deja vu
Exprima senzatia stranie pe care o încearca unii bolnavi de a mai fi vazut cândva o scena, pe care de fapt o vad pentru prima data. Se întâlneste frecvent în epilepsie temporala. Este o varietate de iluzie (pseudoamnezie si paraamnezie).

Delir
Gândire patologica în care domina anumite teme si o alterare grava a raporturilor dintre subiect si realitate. Termenul se foloseste si pentru desemnarea atitudinilor obsesionale nevrotice. Prima asertie a termenului este retinuta pentru domeniile psihiatriei, ale alterarii sensului realitatii la o persoana data. Exista numeroase forme de delir.

H. Ey a diferentiat doua tipuri: delir cronic ce grupeaza ca simptom peste 60-65 stari si mecanisme nervoase si delir acut ce este o entitate bine definita. Delirul se poate analiza din punct de vedere al temelor delirante, al evolutiei si al constructiei ce îl caracterizeaza. Se mentioneaza delirul de interpretare (J. M. Capgras, 1873-1951 si P. Serieux, 1864-1974), delirul paranoic, delirul de persecutie, delirul de grandoare, delirul de gelozie, delirul de imaginatie (Dupre, 1862-1921), delirul de ambitie (J. P. Fabret si Achille Foville, 1799-1878), etc. Delirium tramens sau delirul acut alcoolic este o encefalopatie acuta legata de perturbari enzimatice, provocate de doze importante de alcool.

Dementa
Alterare treptata psihica a functiilor intelectuale, afective si morale datorata unor afectiuni organice si functionale ale creierului (A.N.S.). În dementa se pot conserva blocuri de amintiri, cunostinte, sisteme de a rationa; în timp ce unele se altereaza, altele devin obsedante. Cel ce sufera de dementa nu se poate concentra, nu are initiative, nu poate urmari obiective de durata. Toate caracteristicile psihice sunt alterate (relativ inegal).

Amintirile recente sunt mai alterate sau blocate decât cele mai vechi. Ca sistem de aparare persoana în cauza completeaza, fabuleaza.afectivitatea se inunda de instabilitate, puerilitate, indiferente, uneori megalomanie, idei de persecutie, etc. Au loc destructurari ale planului coordonarilor motorii.

Dementa este însotita de tulburari de vaz, auz, tact, dificultati de control sfincterian (gutism). Exista numeroase forme de dementa. Unele sunt curabile (paralizie generala, hidrocefalia cu presiune normala, tumorile frontale), altele incurabile (dementa senila se accelereaza daca au loc stresuri în viata persoanei în cauza): dementele presenile, maladia Alzheinar, maladia Pick, dementele arteriopatice, sindromul Creutzfeldt-Iacob, dementa infantila, etc.

Demutizare
Este activitatea educational-recuperativa ce vizeaza transformarea surdo-mutilor în surdovorbitori. O asemenea activitate are efecte mai mari si mai rapide, cu cât începe mai de timpuriu (de la vârstele cele mai mici), iar treptat copilul va reusi sa-si însuseasca comunicarea verbala. Metodologia folosita în demutizare se bazeaza pe limbajul mimico-gesticular, pe limbajul tactil si pe labiolectura.

Sunt cunoscute mai multe metode de demutizare. În functie de accentul pus în formarea comunicarii verbale pe una din formele limbajului semnelor sau pe orientarea prioritara spre tipul de limbaj ce se urmareste sa se dezvolte în etapele initiale (metode mimice, orale, scrise, mixte, etc). Dupa zonele geografice unde s-au dezvoltat mai mult preocuparile legate de demutizare mai cunoscute sunt metodele italiene, franceze, germane, belgiene, australiene.

Este recunoscuta pe plan mondial si metoda româneasca ce pune baza pe principiul însusirii globale cu cel analitico-sintetic si apelându-se ori de câte ori este nevoie la mijloacele auxiliare (gest, mimica, labiolectura, dactileme) pentru însusirea comunicarii verbale. Pe acest plan s-au remarcat specialisti români ca D. Rusticeanu, I. Cioranescu, C. Timofte, C. Pufan, V. Tirdea.

Hipocondria.

Istoria medicala prezinta termenul de „hipocondrie” adesea in detaliu si pe larg. „Doctor – shopping” (umblatul din doctor in doctor) si deteriorarea relatiilor „medic – pacient”, cu frustrare si manie frecvente din ambele parti.

Oamenii cu aceasta tulburare cred adesea, ca ei nu au primit ingrijirea corespunzatoare.

Anxietatea, dispozitia depresiva si trasaturile de personalitate obsesivo–compulsiva sunt observate frecvent.

In DSM-III-R elementul esential al hipocondriei este numit preocuparea in legatura cu frica de a avea, sau convingerea ca are o maladie serioasa, bazata pe interpretarea de catre persoana a semnelor sau senzatiilor somatice ca proba de maladie somatica. O examinare somatica detaliata nu confirma diagnosticul nici unei tulburari somatice, care sa poata explica semnele sau senzatiile somatice, sau interpretarile nemotivate ale acestora de catre persoana, desi o tulburare somatica coexistenta poate fi prezenta.

Teama sau convingerea nejustificata, ca ar avea o maladie persista cu toata asigurarea medicala de contrariu, dar nu este de intensitate deliranta, prin aceea ca persoana poate recunoaste posibilitatea, ca ea sa fi exagerat dimensiunea maladiei temute, sau ca poate nu exista nici o maladie. Durata perturbarii este de cel putin 6 luni.
In hipocondrie bolnavul este convins, ca sufera de o leziune, modificare corporala sau psihica, boala avand caracter de incurabilitate. Leziunile organice pot exista, insa, in forma minora si in orice caz nu au semnificatia pe care le-o acorda bolnavul.

Se sustine, ca tulburarile organice pot conditiona nevroze si psihoze hipocondriace. In acest caz nu trebuie confundata conditionarea tulburarilor cu semnificatia simptoamelor.
Hipocondria se prezinta ca o preocupare morbida legata de functionarea organismului, cu exagerarea oricarui simptom, subiectii crezand, adesea, ca sunt afectati de boli variate. Acest context genereaza o stare depresiva, in care indivizii sunt centrati pe ei insusi. Subiectii consulta frecvent medicii si de cele mai multe ori vor sa cunoasca parerea mai multor specialisti.
Hipocondria este interpretata de psihanalisti in relatie cu teama de castrare, ca o dorinta de ispasire rezultata din sentimentele de vinovatie, prin devierea tendintelor ostile si sadice asupra propriei persoane.

Isi poate avea origine in copilarie, in imitarea unui comportament al adultului, in dorinta de mentinere a beneficiilor obtinute printr-o boala reala, care s-a vindecat, in suprasolicitare, singuratate, insecuritate sau supraprotejare din partea parintilor. Pentru Freud, hipocondria este o nevroza actuala, in care libidoul este canalizat dinspre obiectele exterioare spre organul devenit centrul preocuparilor. In conceptia psihanalitica angoasa hipocondriaca este considerata o difuziune a excitatiei sclerotice la regiunile extragenitale ale corpului in urma refularii spre interiorul corporal al unui autoerotism intens sau a unei regresiuni masive spre o sexualitate infantila, realizand o erotizare corporala anxioasa.

In conceptia psihanalitica in angoasa hipocondriaca se gasesc mecanisme ce deplaseaza pe plan somatic conflicte inconstiente. Dupa Freud, hipocondria este o experienta deliranta, ce trece prin corp, aceasta fiind suportul existentei, avand, prin aceasta, si sarcina de a suporta, hipocondria aparand in momentele de criza existentiale (adolescenta, involutie, mai ales in menopauza si andropauza). Explorarile psihologice indica rolul factorilor psihici in hipocondrie. Hipocondria este o afectiune in acelasi timp de temut si de dorit a fi vindecata, boala fiind un refugiu, o compensare, un mod de a fi al cuiva. Boala este limbaj al corpului, dar si al sexualitatii interzisa social, boala dand frau liber acesteia. Hipocondria s-ar juca cu boala si cu corpul, in speranta de a dejuca propriile conflicte si mai ales angoasa proprie a mortii.

In conceptia organodinamista, hipocondria este efectul unei boli, care altereaza fiinta, insa care se exprima prin imaginar.

Tulburarea hipocondriaca se prezinta ca o teama morbida sau ca o convingere a pacientilor in faptul, ca ei au o boala serioasa, cu toate ca de fapt ea nu-i.

Drept cauza a aparitiei simptoamelor poate servi orice organ sau sistema functionala. Cel mai des se observa simptoamele bolilor gastrointestinale sau cardiovasculare.
Pacientul este increzut ca este bolnav.

Rezultatele negative ale examinarilor clinice sau paraclinice ii fac sa-si schimbe parerea pentru un timp scurt, ca mai apoi ei sa prezinte acuzele din nou (in cazul delirului hipocondriac pacientii in general nu pot fi convinsi).

Hipocondria este la baza multor sindroame nevrotice. Se izoleaza sensohipocondria, in geneza careia un rol fundamental il joaca senzatiile corporale patologice, sau senzatiile (hipocondria astenica si isterica), si ideohipocondria (hipocondria obsesiva si paranoica).

Fobiile - capcanele vietii

FOBIILE reprezinta una dintre formele patologice ale anxietatii. Fobia este teama anormala de un obiect sau de o situatie. Agorafobia, de exemplu, este teama de a se afla in locuri publice, inconjurat de o masa de oameni si fara posibilitatea de a fugi usor in cazul in care suntem cuprinsi de panica.

Exista numeroase fobii: fobia de animale (soareci, caini, serpi, paianjeni, ...), fobia de situatii (teama de locuri inchise, cum ar fi ascensorul, teama de tunel, de inaltime, de apa, de avion...), fobia sociala (teama de a vorbi in public, agorafobia, teama de a rosii) etc.

Fobiile nu sunt doar temeri legate de un obiect sau de o situatie. Ele sunt temeri irationale, nejustificate sau disproportionate in raport cu ceea ce le produce. Persoanele in cauza admit ca teama este irationala insa nu pot sa nu simta o anxietate mare care poate sa ajunga pana la panica.

Fobia se deosebeste de timiditate. Timizii pot si ei sa sufere din cauza acestor situatii insa ei nu resimt anxietate sau panica si nici nu incearca sa le evite cu orice pret.

Reactii tipice
Fobia se instaleaza ca un intrus. Prima reactie este aceea de a nu intelege ceea ce se intampla. Apare totodata si o oarecare jena: nu vrem sa fim vazuti intr-o asemenea stare de panica pe care nu o putem explica. Pentru a evita aceste inconveniente incepem prin a evita locurile, persoanele si situatiile care ne ameninta si ne adaptam acestor temeri irationale. Dar evitarea nu este posibila intotdeauna; avem chiar impresia ca aceste fobii ne hartuiesc. Cum sa eviti ascensorul atunci cand locuiesti la etajul zece sau aglomeratia atunci cand locuiesti intr-un oras mare, ori sa eviti sa iesi pe strada?

Atunci cand evitarea nu este posibila recurgem la diferite solutii de compromis: urcam pe scari, cerem sa fim insotiti pe strada, mergem pe langa ziduri. Incercam sa controlam intr-un fel situatia. Unii recurg la medicamente care elimina, pentru moment, angoasa, altii isi gasesc „curajul” in alcool.

Pentru a controla situatia unii isi mobilizeaza anturajul. Astfel fobia devine un calvar nu doar pentru cel care sufera ci si pentru cei din jurul sau. De ce se ajunge la escaladarea evitarilor, a privarilor de diferite tipuri? Pentru ca se considera fobia ca o maladie incurabila.

Cele mai greu de suportat sunt fobiile sociale care afecteaza viata cotidiana a persoanelor in cauza. Acestea tind insa sa se devalorizeze accentuandu-le insa pe altele. Astfel, o eroare, o stangacie ii face pe tributarii fobiei sa se simta mai jenati decat este necesar. Ei rosesc usor, au impresia ca toate privirile sunt intoarse spre ei. Teama lor principala se concentreaza asupra unei situatii sau alta: de a vorbi in public, de a vorbi superiorilor, de a face curte, etc. In numeroase situatii acest handicap ii conduce la limitarea drastica a relatiilor si a vietii sociale, cu exceptia catorva prieteni si a rudelor foarte apropiate.

Fobia nu este insa o boala, ci un simptom.

Organismul ne informeaza asupra nevoilor pe care le avem prin intermediul emotiilor. Atata timp cat nu suntem deschisi fata de emotiile noastre organismul gaseste alte modalitati prin care sa ne atraga atentia. Angoasa este una dintre aceste modalitati: ea ne arata ca este vorba despre o problema importanta. Daca angoasa nu isi atinge scopul in calitate de semnal de alarma, organismul trebuie sa insiste.

Functia psihica a fobiei
Fobia este un strigat al organismului, o alarma. Emotiile participa la autoreglarea organismului ca sistem care ne informeaza asupra trebuintelor pe care le avem. Daca in ceea ce priveste sistemul nostru imunitar autoreglarea voluntara nu este posibila, in ce priveste emotiilor avem un foarte mare control. Astfel, putem chiar sa ne sustragem complet informatiei adusa de emotii. Putem in acest caz sa vorbim despre consecintele care apar ca urmare a ignorarii nevoilor psihice.

Daca le neglijam, trairile de insatisfactie apar repede. Daca refuzam sa le simtim si sa le folosim pentru a ne informa, ne va fi imposibil sa raspundem adecvat trebuintelor aflate in suferinta. Astfel va lua nastere un simptom care va semnala trebuintele neglijate. Daca nu ajungem sa decodificam acest simptom, va aparea un altul mult mai puternic si asa mai departe. Fobia este un simptom puternic care a aparut pentru ca precedentele nu au fost luate in considerare. Crizele de panica si-au facut aparitia inaintea fobiei. Inainte ca panica sa fi fost intensa angoasa se manifesta ca semnal mai discret. Daca s-a ajuns la fobie este pentru ca organismul a considerat ca este necesar sa recurga la mijloace mai puternice pentru a se face auzit.

Ce ascunde fobia?
Examinand cu atentie ceea ce traim in fobie, putem sa facem adesea legatura cu problema pe care o ascunde. Totul se desfasoara ca si cum organismul profita de o situatie similara cu o traire problematica pentru a declansa strigatul de alarma.

Privind de aproape putem vedea ca:
- situatia in care se manifesta fobia este traita ca un echivalent (in mod simbolic) al celei care produce problema;
- sentimentele traite in folie sunt asemanatoare cu cele pe care le traim in cadrul problemei pe care o inlocuieste.

Pentru a rezuma, fobia este o amintire a existentei problemelor pe care vrem sa le ignoram. Iata, in acest sens, doua exemple care evidentiaza aceasta asemanare.

D-na M isi pierde echilibrul pe strada. Ea vede clar raportul intre dezechilibrul provocat de spatiile largi si riscul de a renunta la locul de munca pe care il are. De multi ani viseaza sa isi paraseasca locul de munca in care atmosfera a devenit de nesuportat.

Dar, parasirea locului de munca ar provoca o mare instabilitate (dezechilibru) in viata ei: o schimbare a nivelului de trai. Presiunile pe care le face familia pentru a ii inlatura aceasta dorinta sunt subtile dar puternice.

Dl. S fuge de ascensor si evita sa se indeparteze de casa. El face legatura intre aceste temeri si presiunea pe care o face tatal lui asupra sa pentru a pastra familia unita. Are impresia ca toata familia conteaza pe el pentru a regla conflictul care exista intre mama sa si fratele sau. Dl. S este un om foarte sensibil. El isi iubeste familia si daca pe plan financiar reuseste sa ii asigure stabilitate, pe plan afectiv se simte neputincios. El face, de asemenea, legatura intre incapacitatea sa de a se sustrage controlului tatalui sau (control care il sufoca) si teama de a se sufoca pe care o traieste ori de cate ori se afla in spatii inchise.

Care sunt cauzele, care este evolutia?
Fobia apare uneori in urma unui eveniment traumatizant. Nu rareori un copil dezvolta o teama, chiar panica in raport cu un animal care l-a atacat si aceasta poate sa subziste pana la varsta adulta.

Exista insa si situatii in care fobia apare dupa un eveniment care nu are, aparent, nici o legatura cu aceasta. De exemplu, o fobie de ascensor poate sa apara la putin timp dupa moartea unei persoane foarte apropiate sau dupa ce persoana a fost victima unui furt armat. In acest caz putem sa consideram fobia ca un semnal care indica faptul ca reactiile la eveniment nu au fost traite complet si nu au fost integrate.

Fobia poate sa apara, in egala masura, si pentru a semnala o problema de viata care dureaza de mult timp. In acest caz evenimentul care ii provoaca aparitia nu este decat picatura care a umplut paharul.

De asemenea fobia poate sa fie un tip de alarma pe care organismul nostru il alege pentru a ne alerta asupra unei situatii incomplete sau asupra unei probleme care pune in pericol echilibrul nostru afectiv. Ea poate sa apara in urma unor crize de panica repetate, care la randul lor sunt simptome ale unor probleme nerezolvate. Putem spera ca noul semnal de alarma sa dispara daca il ignoram?

Fobia nu se resoarbe singura. Este nevoie de o munca sustinuta in plan psihic. Daca nu incercam in mod activ sa o reglam aceasta va creste facandu-ne prizonierii ei.

Care este tratamentul?
Se vorbeste despre mai multe metode. Una dintre acestea este cea a „controlului” fobiei. Persoana fobica isi va spune ca pericolul nu exista: „nu mi se intampla nimic in ascensor, acesta nu se va bloca; sunt atatea persoane care circula cu ascensorul si nu au patit nimic”.

Aceasta este o modalitate de a se angaja pe o directie falsa incercand astfel sa isi distraga atentia de la fobie. Veti intalni insa multi fobici pentru care fobia are un efect hipnotic, ei nu isi pot dezlipi gandul de la temerile lor. Mai mult decat atat, persoanele fobice consacra deja forte multa energie pentru a controla mediul si a impiedica sa li se intample o nenorocire, prin urmare aceasta metoda nu ar face decat sa ii epuizeze si mai mult si nu ii va ajuta sa inteleaga ce se intampla in ei. Aceasta metoda nu va regla problema care sta la baza simptomului. In cazul acesta ce este de facut?

In loc sa se lase paralizate de simptom, persoanele fobice ar putea sa incerce sa inteleaga ce se intampla in interiorul lor in astfel de momente. Aceasta metoda este insa greu de aplicat de catre o persoana fobica. Ea este atat de preocupata sa se apere, sa iasa din situatia neplacuta, incat il este greu sa se intoarca spre sine. In plus apar trei inconveniente. Unul este scepticismul: nu ne vine sa credem ca sursa fobiei poate fi acest lucru care ne face probleme.

Suferim, bineinteles, dar cum face parte din viata noastra nu ne-am propus niciodata sa il punem in discutie. In acelasi timp, nu ne trece prin gand sa ne intrebam serios despre comportamentul care intretine problema. Face parte din noi si nu ne gandim sa examinam ceea ce ne face sa traim. Daca ne decidem sa lucram asupra problemei care ar putea fi la baza fobiei vom vedea ca aceasta nu dispare imediat insa schimbarea comportamentului problematic va da rezultate rapide. Asadar aceasta verificare este singura metoda de a iesi din scepticism.

O alta dificultate este reprezentata de teama de ceea ce am putea sa descoperim. Faptul de a fi dezvoltat o fobie pentru a atrage atentia asupra problemelor este un semn ca nu ne oprim suficient asupra noastra, asupra a ceea ce simtim. Iar a fi „sclavul” unei fobii accentueaza teama de a descoperi „monstrul” din noi. Aceasta teama explica partial motivul pentru care ne concentram toata energia „in exterior” pentru a controla simptomul, pentru a ne ascunde si a ne conduce viata in functie de fobie.

Pentru a ne apropia mai mult de noi insine putem sa invatam sa respiram profund in astfel de situatii. In general persoanele fobice isi accentueaza starea de angoasa printr-o respiratie superficiala, astfel ca, acest exercitiu poate contribui la diminuarea tensiunii.
O a treia dificultate deriva din cea de-a doua: chiar daca identificam problema, nu credem ca suntem capabili sa o rezolvam.

Avem impresia ca nu suntem pregatiti sa facem fata solutiilor care par logice si ne resemnam abandonandu-ne fobiei. Cu cat solutia este mai drastica si mai putin dorita cu atat suntem mai tentati sa o abandonam. Se ajunge astfel la judecati de genul: „trebuie sa ma despart de sotul meu, stiu asta, insa nu sunt inca pregatita” sau „tatal meu are multa influenta asupra mea, trebuie sa rup relatia, insa nu vreau asta”.

Trebuie sa nu uitam insa ca daca nu suntem pregatiti sa adoptam o solutie inseamna ca ea nu este cea mai buna. Solutia reala a unei probleme este aceea care ne permite sa o rezolvam intr-o maniera care sa ne convina. Acest lucru este imposibil de realizat fara o aprofundare a problemei, fara o cantarire a tuturor posibilitatilor de rezolvare a sa.

Atunci cand luam decizia sa rezolvam problema care a generat fobia trebuie sa tinem cont de trei caracteristici inevitabile oricarei schimbari: sa fim constienti ca trebuie sa ne schimbam pe noi insine, ca schimbarea este un proces care se realizeaza treptat si ca daca schimbarea este condusa „din interior” putem fi siguri ca vom intreprinde doar actiunile pe care ni le putem asuma.

Atata timp cat vom lucra asupra problemei care a stat la originea fobiei vor exista momente in care aceasta se va estompa. Ea va disparea doar in urma unui efort sustinut, insa poate sa reapara daca revenim la comportamentul anterior.

Nu este intotdeauna usor pentru persoanele care sufera de fobie sa ajunga singure la un rezultat pozitiv. Sfaturile de mai sus pot sa ajute insa nu sunt utile pentru toti. Atunci cand nu ajungem sa identificam problema sau cand nu reusim sa realizam transformarile necesare se impune vizita la psiholog. Acesta poate sa ofere un cadru util demersurilor noastre insotindu-l pe pacient, pas cu pas, in lumea sa interioara si ajutandu-l sa suporte mai usor „monstrul” personal.

Tulburarile anxioase. Fobiile

Fobia se refera la un grup de simptome cauzate de obiecte sau situatii care provoaca frica.

Fobia este teama specifica, intensa, declansata de un obiect sau o situatie, care nu au prin ele însele un caracter periculos, ci au un caracter irational, recunoscut ca atare si care nu poate fi controlat.

Semne si simptome ale tulburarilor anxioase (dupa Kaplan & Sadock, 2001)
Specia

Semne Somatice

Simptome psihologice

Tremor, tresariri musculare
Dureri lombare, cefalee
Tensiune musculara
Dispnee, hiperventilatie
Fatigabilitate
Raspunsuri de tresarire
Hiperactivitate autonoma
Roseata si paloare
Tahicardie , palpitatii
Transpiratii
Mâini reci
Diaree
Uscaciunea gurii
Urinat frecvent
Parestezii
Dificultati de deglutitie

Senzatie de frica
Dificultati de concentare
Hipervigilenta
Insomnie
Libido scazut
Senzatie de "nod în gât"
Tulburari stomacale

Atacurile de panica se pot asocia cu agorafobia - teama da a se afla în locuri deschise, singur în afara locuintei sau într-o multime, care poate sa apara si izolat, dar de regula pacientii au si atacuri de panica asociate. Agorafobicii pot deveni incapabili sa îsi paraseasca locuinta si sa iasa numai cu un însotitor. În cadrul acestei tulburari apar simptomele specifice oricarei tulburari anxioase, dar si alte simptome ca depresia, depersonalizarea, gândurile obsesive, care sunt mai frecvente în agorafobie decât în alte tulburari fobice.

Situatiile care provoaca anxietate si evitare sunt numeroase, dar apartin unui acelasi model caracteristic (autobuze, trenuri, magazine, locuri din care nu se poate iesi fara a atrage atentia cum ar fi sali de spectacole, etc.). De cele mai multe ori debutul bolii are loc la începutul sau la mijlocul decadei a treia de viata sau la mijlocul decadei a patra. Ambele debuturi se situeaza dupa vârsta medie de debut a fobiilor simple (în copilarie) si a fobiilor sociale (la sfârsitul decadei a doua sau la începutul decadei a treia de viata). În cele mai multe situatii nu se descopera nici un stres puternic imediat raspunzator de primul atac de panica, dar unii pacienti descriu un fond de probleme serioase.

Agorafobia trebuie diferentiata de tulburarea anxioasa generalizata, de fobia sociala, de tulburarea depresiva si de tulburarea paranoida. Pacientii cu tulburare anxioasa generalizata pot avea anxietate crescuta mai ales în locuri publice, dar spre deosebire de cei care au agorafobie, nu descriu alte situatii în care anxietatea este absenta si nu manifesta tipul de comportament de evitare specific agorafobiei.

Fobia sociala si fobiile specifice. În fobia sociala apare frica irationala de situatii publice în care subiectul ar putea fi pus în conditii de subestimare, jenante sau umilitoare (de a vorbi, de a mânca în public, de a folosi toaletele publice, etc.). Situatiile sociale vor fi evitate de catre subiect, care va oscila între evitare si izolare. În aceasta tulburare apar sentimente de incapacitate cu diminuarea performantelor scolare si profesionale. Evolutia tulburarii este continua, pe tot parcursul vietii, cu fluctuatii corelate cu evenimentele vitale, sau episodica la copii si adolescenti. Fobia sociala determina diminuarea performantelor academice, ocupationale si sociale. Robert Leahy si Stephen J. Holland (2000) arata ca fobia sociala poate fi identificata la un procent de 20 - 40% din populatie, iar rata femei barbati este de 2 : 1.

Mowrer (1950) a dezvoltat teoria bifactoriala cu privire la aparitia si mentinerea fobiei sociale. O experienta traumatica, umilitoare în relatiile sociale, poate cauza subiectului aparitia unui raspuns conditionat de anxietate. Acest raspuns conditionat va fi evocat în situatii sociale similare si, prin extinderea registrului incidentelor sociale ce provoaca raspuns de frica, se poate ajunge la generalizarea acestuia.

În fobiile specifice apare o frica irationala de un obiect al fobiei (animale, înaltimi, etc.), iar subiectul resimte anxietate masiva atunci când este expus la obiectul fobic si cauta sa îl evite. Simptome incluse în fobie sunt:

o individul simte brusc o panica persistenta, teroare într-o situatie care nu prezinta pericol sau în fata pericolului major iminent;
o individul recunoaste ca teama depaseste limitele normale si este resimtita ca o amenintare în fata unui pericol;
o reactia fobica este automata, necontrolabila, persistenta;
o aparitia reactiilor vegetative de însotire;
o evitarea obiectelor si situatiilor fobice pot altera relatiile sociale si de munca ale individului;
o perspectiva unei situatii fobice genereaza de obicei anxietate anticipatorie.

Fantasmele, gelozia.

Sunt imagini sensibile, imagini mintale, constructii ale imaginatiei creatoare. In psihanaliza se considera ca reprezentarile imaginative (fantasmele) pot fi constiente sau inconstiente, pot avea uneori mai multa influienta aspra personalitatii decit perceperea realului.

Fantasmele se intalnesc la unii subiecti nevrozati, care sunt incapabili de adaptare armonioasa la real si care se refugiaza in reverie. Ei isi compenseaza deceptiile prin succese imaginare; se vad bogati si puternici. Fantasmele sunt active la unele persoane in cazul unor tensiuni ce rezulta din situatii caonflictuale sau de asteptare, dorinte etc.

Se dispune de numeroase mecanisme psihice, de valori adaptative inegale, fantasmele fiind activitatea mintala pe planul imaginar care realizeaza satisfactii in mod simbolic, prin fantasme. Ea e frecventa la copii si se manifesta la adultii normali datorita tentatiilor, bucuriilor si esecurilor.

Gelozia - stare afectiva ce se defineste intotdeauna prin teama de a perde ceea ce posezi, dragoste sau putere, dar si prin atentia exagerata acordata rivalului sau situatiei de rivalitate. In sens restrictiv gelozia este un sentiment produs de teama ca persoana iubita prerfera pe altcineva. Gelozia din dragoste poate avea un motiv real sau imaginar.

Daca gelozia este imaginara, ea indica o tulburare de personalitate adesea datorata unui complex de inferioritate. Gelozia infantila are ca schema initiala dragostea posesiva a copilului fata de un parinte nuantata de intrusiunea celorllati membri ai familiei in aceasta afectiune, de aceea toti cei ce impart cu copilul dragostea si grija mamei sunt un fel de uzurpatori pentru el. Prezenta tatalui sau nasterea unui frate determina o situatie triunghiulara.

Gelozia se exprima la copii prin tulburari diverse: tulburari in invatarea curateniei (enurezie), agresivitate ce se poate exprima dramatic. Gelozia poate duce la violente si poate provoca probleme sociale numeroase.